Negăsind în timp util „un kamikaze” la ministerul Finanțelor, premierul s-a sacrificat pentru câteva zile preluând interimatul. Ar putea defila cu inscripția „je suis kamikaze”. Decizia a fost luată după consultări cu președintele Iohannis la întoarcerea acestuia de la Consiliul European – unde Ponta a încetat să mai revendice participarea, semn că a fost pus la locul lui: la Consiliul Național al PSD. Inițial, trebuia să fie congres dar Ponta și-a dat seama că nu-l țin puterile decât pentru un consiliu unde a propus o rezoluție ce prevede că toți cei aflați sub urmărire penală, arest sau condamnare își pierd funcțiile și apoi calitatea de membru PSD. Dna Lia Olguța Vasilescu era cam îngrijorată că partidul își va pierde proprietățile politice (consilii, primării, ministere) dar Ponta ținea morțiș să arate că PSD se reformează. Sancțiunile intră în vigoare după aprobarea Congresului (în noiembrie) așa că PSD are un răgaz de șase luni în care-și mai poate scăpa parlamentarii de arest. La acest punct, Ponta a evocat faptul că rudele sale au probleme în justiție sugerând că ăsta e riscul funcției sale. Adică e victimă politică. Nu se știe a cui. Justiția i-a adus necazuri dar și bucurii lui Ponta: „nu mă bucur de răul niciunui om dar mă bucur de răul lui Băsescu pe care nu-l consider exact om, îl consider un rău pentru România”. Bucurii de kamikaze. Rău pe rău se scoate. Dragnea a zis că PSD trebuie să scape de eticheta de comunist din cauza căreia au pierdut alegerile – ceea ce l-a făcut pe Năstase să noteze malițios pe blog: „când au aflat românii că PSD e comunist? între cele două tururi? că primul tur l-a câștigat PSD cu 40%”. Păi și Dragnea a aflat că e comunist la patru luni după alegeri. Ponta a trecut repede peste răsunătorul său eșec: „am greșit crezând că alegerile se câștigă cu rațiunea și nu cu emoțiile” – reluând astfel tema romantică a conflictului dintre rațiune și simțire unde el ar fi rațiunea. A fost într-adevăr rațiunea pentru care mulți români au ieșit la urne – ca să nu-l voteze. Chiar și Mazăre și-a abandonat toate funcțiile deținute în acest „partid timorat și complexat” – unde lui Ponta i-a fost teamă să discute cu demisionarul: „cine mai are curaj să vorbească la telefon în ziua de azi?”. Poți să vorbești direct la televizor. Adesea ține loc de telefon. Premierul s-a descris și aici ca o victimă: „nu am o garanție că nu am camere și microfoane acasă”. Cine-l urmărește și de ce? Băsescu cel rău nu mai e, Iohannis iese din discuție (de-abia a intrat în sistem), și atunci, cine-l urmărește pe Ponta? În afară de Daciana și de tata socru, nu știm cine ar putea fi interesat de ce face Ponta acasă. Mai degrabă pare urmărit de propriul trecut.
