Home Bref Buget pentru alesi

Buget pentru alesi

DISTRIBUIŢI


Bugetul pe 2003 a sosit la Parlament la termen. Este pentru a doua oara cand Guvernul Nastase reuseste aceasta performanta. Pentru a-si indeplini acest angajament, Guvernul a apelat la un camion care a descarcat in holul Palatului Parlamentului un maldar impresionant de brosuri (cate 59 in fiecare set), la vederea caruia Madalin Voicu s-a inchinat. Alti parlamentari, chinuiti de gandul ca vor cara opt kg de hartie, au comparat creatia Guvernului fie cu -Omagiile- lui Ceausescu, fie cu recentele memorii ale dlui Constantinescu. Te intrebi cum or fi aratand bugetele unor tari mai mari si mai instarite daca al nostru, auster de atata amar de vreme, are nevoie de tone de hartie pentru a-si acoperi goliciunile. Cresterea economica de 5% cu care se mandreste Guvernul incepe totusi sa-si arate roadele: pensionarii vor primi cu 11% mai mult decat anul acesta prin recorelari si indexari ce vor ajunge la fabuloasa suma de 500.000 de lei iar salariile demnitarilor vor creste de patru ori. Prin aceasta, Guvernul si-a respectat promisiunea ca la inceputul anului viitor cresterea economica sa se simta si in buzunarele cetatenilor din Guvern, Parlament, Presedintie si din alte institutii inalte. Numarul acestora s-a inmultit si el cu o unitate. Dl Nastase a inaugurat Universitatea Politica Social Democrata, unde a incercat sa previna comparatii nedorite (-unii vor spune ca refacem diferite scoli-, a zis premierul cu gandul la celebra -Stefan Gheorghiu-), precizand ca -avem nevoie de un loc unde sa ne pregatim cadrele-. Serios? In nenumaratele sedii somptuoase nu mai era loc? Printre cei care au sponsorizat uzina de cadre s-au numarat si primarul Vanghelie, si ministrul Musetescu. De unde-or fi avut bani, saracutii de ei? Din salarii? Sau tot din buget, din fonduri speciale? Sau din fondurile PHARE? – ca sa nu se mai spuna ca se complac in dolce PHARE niente. Nu e singura dovada ca setea de invatatura a PSD absoarbe bani de la buget. Guvernul i-a luat si dlui Geoana un meditator german (pe post de consilier) pe timp de sase luni (iulie-decembrie) spre a-l pregati, pesemne, pentru sesiunea NATO de la Praga si examenul UE de la Copenhaga. Pentru examenul electoral pregatirile PSD au inceput la Consiliul National – a carui reflectare in presa l-a cam nemultumit pe dl Gusa. Un partid atat de mare sa fie tratat cu atata lipsa de intelegere? Dansul a explicat cum a crescut numarul primarilor PSD de la 40% in alegeri la 60% – fara putinta de alegere: -primarii din alte partide au trecut la PSD pentru a-si putea indeplini mandatul si a avea sprijinul unor consilii dominate de PSD-. Asadar, dl Gusa recunoaste ca daca un primar nu e din PSD, nu-si poate indeplini mandatul! Nu esti din PSD – adio, fonduri! Dl Gusa a avut si tupeul sa conchida ca asa ceva -poate e moral pentru etapa in care traim-. Ce-o fi intelegand prin morala? Caci nu-i un termen strain – precum expresia -deus ex machina-, careia sociologul Alin Teodorescu i-a dat un inteles neasteptat. Dupa opinia sa, -structurile- (securisto-peceriste) evocate in memoriile dlor Radu Vasile si Constantinescu sunt un fel de -deus ex machina- menit sa justifice esecurile. Poftim, interpretare! -Deus ex-machina- ar fi trebuit sa rezolve problemele in mod miraculos, nu sa le incurce. De unde si pana unde Deus? Poate diavol. Sa nu-l transformam pe diavol in zeu. Macar atat – chiar daca -poate e moral pentru etapa pe care o traim-. Nu de alta, dar poate trece si etapa asta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.