Home Bref Capra și varza

Capra și varza

DISTRIBUIŢI

 

Încă o premieră în actuala stagiune. Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a ieșit de la DNA cu celebrele accesorii rezervate celor mai iuți de mână dintre români: cătușele. La intrare Greblă a făcut tradiționalele declarații de nevinovăție:„din punct de vedere politic înțeleg că se schimbă clasa politică și prin astfel de mijloace” dar „din punct de vedere penal nu înțeleg ce mi se întâmplă”. Iată că și un judecător de la CCR își exprimă neîncrederea în justiție. E deprimant să vezi că oameni din vârful justiției nu cred în propria meserie. Potrivit DNA, Greblă e vinovat de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea exportului de produse agroalimentare în Rusia (via Turcia) prin încălcarea embargoului UE. Versiunea avocatului său este însă atât de bucolică – :„e acuzat că a încercat să vândă 50 de capre pe care nu le avea” – încât imaginea judecătorului CCR păscând capre fictive a inspirat nenumărate pastorale tv. S-a aflat că Greblă își dusese caprele la Marin Condescu, pe Valea Jiului, unde, potrivit unei realizatoare tv, le vizita în week-end „ca să adune ouăle și ce mai dădeau ele pe-acolo”. Ce-i drept, Greblă și Condescu par mari mâncători de ouă de capră. Cu măsline din aceeași sursă. Mâncarea săracului. Oricum, a fost o zi neagră pentru capre: Daniel Capră, patronul echipei Petrolul Ploiești intrat și el la apă l-a tras și pe primarul Bădescu care-l finanța în scopuri electorale. Bădescu a leșinat înainte de a intra în arest – ca și Greblă. Boala caprei nebune. Din arest „unde n-am plâns și n-am leșinat”, dna Udrea și-a îndreptat gândurile către toți foștii colegi din PDL: „de ce pe Blaga, pe Berceanu, pe Videanu și pe Anastase nu-i întreabă DNA nimic?” – dintre care doar Berceanu a replicat apreciind că Udrea și Sandu „sunt ușor sonați la cap”. Sonata lunii s-a prezentat la MAE care după eșecurile răsunătoare în organizarea alegerilor din diaspora a redevenit celebru în Europa din cauza unei gafe continentale. Ministrul Aurescu i-a înmânat în fața presei (poză mare, color) omologului său german aflat la București o broșură aniversară (130 de ani de relații diplomatice româno-germane) pe coperta căreia steagul Germaniei acoperă harta Franței. Merde! Vor fi zis francezii amintindu-și de ocuparea Parisului. Unde le-or fi fost ochii celor din MAE? Se vede că-s varză. Totuși, acum că-i primăvară se pune întrebarea: unde-o fi Florică? Marele Claudiu Florică, mega Flower, cel care potrivit tuturor dezvăluirilor este creierul întregii afaceri Microsoft? Cum arată purtătorul unui asemenea creier multiinfracțional dezvoltat? Să apară și el și să ne spună că e nevinovat: sunt o floare ca oricare, doar sistemul e stricat.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.