PSD a mai rezolvat una dintre problemele partidului: dnii Iliescu si Nastase vor fi pusi la acelasi perete, iar primele portrete ale cuplului au si sosit la resedinta centrala a PSD. Contrar asteptarilor presei, dl Iliescu n-a gasit nici o urma -de apreciere negativa- in faptul ca dl Nastase il socoate un -reper al trecutului- si al istoriei PSD. Presedintele a luat partea buna: cui nu-i place sa intre in istorie? Dl Iliescu se si comporta ca atare si poate de aceea coborarile sale in actualitate au darul de a bulversa directivele istorice pe care le ofera urmasilor sfatuindu-i sa separe politica de afaceri. Ascultandu-l, acestia au mers cu separarea pana acolo incat fac o distinctie neta intre coruptie si persoane: coruptia e murdara, persoanele sunt curate. Asa incat Delegatia Permanenta a PSD si-a exprimat increderea in -probitatea morala, cinstea si corectitudinea dlui Vacaroiu-, iar Consiliul National a validat excluderea a patru deputati care au indraznit sa acuze de coruptie colegi din propriul partid.
Concomitent, din PSD au fost exclusi cativa membri din Lugoj, recent arestati pentru trafic cu heroina. Culmea e ca unul dintre ei, Bogdan Lobonea, fusese pana de curand vicepresedintele organizatiei si in aceasta calitate organizase concertele antidrog subventionate de Guvern.
Logic! In fond, ce e politica daca nu un drog? Dl Geoana ne-a explicat ca trebuie sa ducem cu totii -o cruciada- anticoruptie si sa renuntam la -jocuri de biliard cu acuzatii politice-, intrucat -problema nu e daca PSD e mai corupt decat fosta coalitie-. In pofida acestei modestii, PSD nu-si poate refuza, intr-un clasament neoficial, locul I. Consiliul National al PSD nu s-a aratat insa preocupat acum de colegii -care au gresit sau si-au pierdut echilibrul moral- (cum a apreciat dl Nastase), facandu-l pe dl Dan Matei Agathon sa jubileze: -multi se asteptau sa curga sange. Le dam o veste proasta: nu e cazul-. Dracula Park s-a amanat. Consiliul National a preferat drumul -spre normalitate- – prin care dl Nastase intelege -incheierea acestei cutii negre care este tranzitia-. Ce va fi dupa tranzitie? Evident, tot PSD, poate cu alte initiale. Pana atunci, Guvernul se pregateste de restructurare in virtutea -nevoii de performanta in conditii schimbate-.
Performantele Guvernului nu l-au convins pe dl Stolojan, care a considerat ca Raportul Comisiei Europene despre Romania reprezinta -un dus rece- pentru guvernanti si un esec al intregii clase politice. E adevarat, numai ca trei sferturi din clasa politica e alcatuita din PSD. Dl Stolojan a luat act, cu aceasta ocazie, de succesul din sondajul CURS al unei aliante PNL-PD – dar asteapta confirmarea si din alte surse. Dl Gusa n-a crezut o iota din sondaj: -mi se pare o prostie. Ma indoiesc ca romanii pot sa voteze aceasta alianta-. Dl Gusa nu-i cunoaste pe romani. Pot sa voteze orice – daca au votat FSN de atatea ori. Pentru 2004, si dl Emil Constantinescu nutreste sperante: -eu sunt soldat si voi lupta pana la capat-. E miles gloriosus! (vorba lui Plaut) – respectiv -soldatul laudaros-, pentru linistea granicerului Pruteanu, de straja limbii noastre pus cu dosu-n sus. -Daca cineva imi va cere sa candidez, voi fi aici- – a precizat dl Constantinescu anuntand: -voi umbla prin tara sa-mi caut oameni, sa-i strang langa mine-. Ah, Emil se intoarce si din cornu-i suna, oastea lui zdrobita de prin vai se-aduna. Actiunea se petrece acum vreo 500 de ani si se afla in toate antologiile de poezie.