Prima confruntare tv Ponta-Iohannis a stârnit interesul analiștilor. Un sondaj CSCI l-a dat câștigător pe dl. Ponta întrucât, după ce s-au numărat cuvintele rostite, minciunile folosite, trucurile utilizate, rânjetele de superioritate, cifrele fluturate și insultele aruncate, premierul s-a dovedit superior la toate capitolele. Dl. Orban l-a acuzat însă că a boxat nesportiv sub centură, dna Macovei a zis că ea l-ar fi făcut KO în timp ce Dragnea l-a comparat pe Iohannis cu „un casetofon stricat”. Ce-i drept, Ponta e un casetofon mult mai bun. Păcat că toate casetele sunt vechi: după dezbatere, unde susținea independența justiției și condamna discursul dublu, Ponta s-a dus în satul natal al fotbalistului Gică Popescu și a promis că-l va grația („Băsescu în locul lui Gică Popescu”) – dovedind că practică justiția politică și discursul dublu. De-aia și vorbește atât de mult. În ultima dezbatere (B1tv), Iohannis nu l-a mai lăsat pe Ponta să acapareze toate cuvintele din platou mai ales că multe se repetau: „zece ani de dezbinare, ați fost nepregătit aseară, acum l-am văzut pe dl. Băsescu, aveți același fariseism”. Ponta îl vede pe Băsescu cam des. S-ar zice că e cam obsedat dacă reușește să-l vadă pe Băsescu și când se uită la Iohannis care chiar nu-i seamănă. Și asta n-ar fi nimic. Dar Ponta îl vede pe Băsescu și când se uită la dna Udrea și când o privește pe dna Macovei. Ar trebui să-și schimbe ochelarii căci riscă să se uite la Daciana și să-l vadă pe Băsescu – care, în opinia sa, „crede că-i prostește pe români”. Replica lui Iohannis: „credeți că Băsescu i-a prostit pe români când v-a pus de dv. prim-ministru și pe mine m-a refuzat?”. Și cum premierul pretindea că nu există pensii de 350 de lei cât are soacra lui Iohannis, acesta i-a arătat un talon de pensie de patru lei. Mai puțin de un euro. Record mondial. Cei doi s-au despărțit chemând lumea la urne. Ponta a vorbit despre Marea Unire, despre liniște și bunăstare „pentru ca mama mea și bunica mea și copiii mei” să trăiască bine. De asta poate să fie sigur. Și nu numai ei ci și socrul Ilie Sârbu și verișorul Cazanciuc și nașul Maior și cumătrul Oprea. Având ultimul cuvânt, Iohannis le-a cerut alegătorilor „să nu dea toată puterea unui singur partid de stânga, nereformat” și să nu aleagă „un președinte al baronilor”. Mai exact al penalilor – căci invitat de dl. Iohannis să convoace Parlamentul chiar vineri pentru a respinge legea grațierii și amnistiei dând un semnal electoratului, Ponta a refuzat. Chestia e că toți cei care vor liniștea și Marea Unire promise de Ponta, ar trebui să-l voteze pe Iohannis – întrucât e silențios iar Marea Unire a făcut-o un neamț care s-a dovedit un bun român. Mehr licht!