Condamnarea de catre presedintele Rusiei a -ocupatiei coloniale- a Irakului de americani nu reprezinta chiar o noutate dupa decenii intregi de propaganda antiamericana, dar dovedeste ca Putin practica unorul negru. Venind din partea unei puteri care a colonizat zeci de tari in URSS tinandu-le in saracie si care controleaza si acum cateva (intamplator sau nu, tocmai pe cele cu petrolul caspic) prin CSI, reclamatia lui Putin are ceva suprarealist mai ales cand infiereaza -exportarea prin forta a valorilor democratiilor occidentale-. Ca si cand Rusia n-a exportat prin forta dictatura proletariatului si apoi, cand aceasta a falimentat, n-a exportat uneori, tot prin forta (ca la noi), valorile perestroikai. Sigur ca nimeni nu-si doreste ca democratia sa fie impusa prin mijloace antidemocratice, dar in Irak nu era vorba de a impune un regim democratic, ci de a elimina o dictatura. Dar cu ce este mai democratica indiferenta fata de dictaturi si fata de miscarile teroriste sau sprijinirea lor prin informatii furnizate de serviciile secrete rusesti care-si interceptau -aliatii- occidentali pentru a-l servi pe Saddam – asa cum releva documentele gasite in arhivele de la Bagdad, dovedind ca Moscova si-a intors spre Occident numai buzunarele, nu si loialitatea? In ce priveste faptul ca -misiunea restructurarii Irakului- trebuie sa-i revina ONU (conform retetei: razboiul e al vostru, reforma e a noastra), asa cum sustin Franta, Germania si Rusia, intrebarea e cum poate asigura ONU ordinea la Bagdad? Cu ce? Si cu cine? Cu presedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, care este reprezentantul Libiei lui Gadhafi? In acest moment, ONU are si ea probleme de credibilitate – daca nu chiar de democratizare. Si cine stie daca lupta impotriva terorismului n-a oferit doar iluzia unui consens pastrand pe dedesubt vechi despartituri secrete si noi crapaturi intre sustinatorii democratiilor si nostalgicii autoritarismului, precum si nenumarate conflicte de interese. Probabil ca, pana la urma, cei despartiti acum de Tigru si Eufrat se vor regasi – chiar daca un proverb indian pretinde ca -cine calareste un tigru nu se mai poate da jos- – pentru ca ONU, NATO si UE sa poata participa si la propria lor reconstructie democratica. Romania a primit insa asigurari de la Washington, ca va participa la reconstructia Irakului si va fi ajutata sa-si recupereze miliardele de dolari datorate de Bagdad. Cum lista creditorilor e cam lunga iar punga e goala, probabil ca recuperarea e o chestiune de ani. Sa speram ca va dura totusi mai putin decat dureaza la noi platirea datoriilor catre fostii proprietari deposedati de imobile care nu si-au primit drepturile nici dupa 13 ani. Ultima gaselnita a guvernului consta din despagubiri sub forma de actiuni sau titluri de stat. Ce gluma sinistra! Cat sa mai astepte oamenii acestia sa-si vada banii – cand dividendele abia daca aduc cateva zeci de mii de lei pe an? Dezamagiti, fostii proprietari s-au inscris in PNTCD. Alt ghinion! Poate raman si fara partid, cum au ramas si fara case. In schimb, guvernul – in ciuda devalorizarii din ultimul CURS afisat – si-a umflat conturile cu inca 500 de consilieri pentru integrare care vor fi atasati pe langa ministri. Pesemne pentru a-i ajuta sa adere la UE – si sa-si care bagajele de la Bruxelles. De altfel, premierul luxemburghez venit la Bucuresti pentru a ne sprijini aderarea s-a inteles perfect cu dl Nastase: unul era luxemburghez, celalalt – lux & burghez.
