Home Bref Duma

Duma

DISTRIBUIŢI

Ei, acum nu mai poate spune nimeni că lucrurile au scăpat de sub control: dimpotrivă, toate instituţiile au intrat sub controlul total al coaliţiei antiprezidenţiale care-şi calculează fiecare mişcare şi nu exclude niciun amănunt dăunător sănătăţii democraţiei. Cea mai recentă hotărâre adoptată de Parlament, prin care îşi arogă dreptul de a avea ultimul cuvânt, peste Curtea Constituţională, în cazul invalidării referendumului privind demiterea preşedintelui Băsescu, dovedeşte clar că nu de încălcarea Constituţiei le arde complotiştilor ci de încălcarea preşedintelui. După o asemenea decizie neconstituţională, Parlamentul ar putea să-şi spună direct Duma de stat (fiindcă tot e ziua înmormântării lui Elţîn) sau Marea Adunare Naţională – care nu răspunde decât în faţa Sistemului. Periculos derapaj! Intraţi sub papucul -democraţilor- Geoană, Voiculescu şi Vadim – cu sprijinul dlui Tăriceanu care le-a descuiat uşa şi al dlui Marko Bela care le-a ţinut de şase – aleşii coaliţiei au reuşit nu numai să golească Palatul Cotroceni de preşedintele ales ci şi să pregătească eliminarea politică a acestuia cu acte în regulă. Altfel cum şi-ar fi permis dl Voiculescu să anunţe că-l vor suspenda pe dl Băsescu -din trei în trei luni până la sfârşitul mandatului-? Impertinentul anunţ demonstrează că -puciul parlamentar- (cum i s-a zis în presa germană) a fost bine pregătit şi nu se dă în lături de la nimic. Cu ce bani îşi permit complotiştii să ameninţe cu referendumuri din trei în trei luni? Nu cu ai lor, evident, căci îşi fac complotul cum şi-au făcut şi averea – pe spinarea statului. În numele cui îşi revendică talibanii sistemului acest atentat? Ce electorat i-a mandatat să intre cu avioanele în Palatul Cotroceni şi cu tancurile de petrol în Palatul Parlamentului şi să-şi legifereze ocupaţia? Până acum îl numeau pe dl Băsescu dictator comunist, ceauşist, belarus sperând să convingă electoratul de dreapta. Acum îl numesc -fascist- (duetul Alin Teodorescu şi Crin Antonescu) sperând să mobilizeze electoratul de stânga la lupta împotriva fascismului. Caraghioşii! N-au minte nici cât Lavinia Şandru. Dacă sunt atât de viteji, ia să vedem: sunt în stare să-l suspende şi pe preşedintele Văcăroiu? Fiindcă nici el n-a încălcat Constituţia. Măcar să ne distrăm puţin. Nu de alta, dar să apară şi o secvenţă inedită într-un scenariu care altminteri curge ca după manual. Se vede că realizatorii n-au mâncat degeaba averea statului, nu i-au luat degeaba petrolul şi energia. Ştiu să-i ia şi democraţia. Are dreptate dl Patriciu: -mai bine oligarh decât oligofren-. Numai că una n-o exclude pe alta. Există şi oligarhi oligofreni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.