Desi intentia marturisita a dlui Iliescu pe invitatia partidelor la Cotroceni era -sa iesim din climatul electoral- prin calmarea spiritelor – nici macar presedintele n-a iesit calm din aceste intrevederi si a rabufnit impotriva Aliantei: -o opozitie inteligenta ajuta guvernul, nu pune talpi, este constructiva-. Dl Iliescu n-a precizat insa cum trebuie sa se poarte un guvern inteligent si o putere constructiva – pesemne fiindca nu era cazul. Puterea -constructiva- tocmai demonstrase cum isi sprijina propriul guvern dislocandu-si ministrii si punandu-i sa alerge dupa voturi. Reunindu-si noul Birou Coordonator si vechea Delegatie Permanenta a PSD pentru un transfer pasnic de putere, premierul Nastase a amanat restructurarea partidului pana dupa alegeri asa incat Congresul din august ramane interesant doar prin desemnarea candidatului la presedintie unde dl Nastase se codeste sa-si anticipeze intentiile altfel decat prin lipsa oricarei dorinte: -unii colegi isi aduc aminte ca am fost nevoit sa fiu presedinte la Camera Deputatilor. Nu ma tenta acest lucru. Am acceptat si patru ani am stat la masa aceea din Palatul Mitropoliei fara nici un fel de regret. Dupa aceea, multi dintre colegi stiu ca n-am vrut sa fiu prim-ministru dar am facut-o-. Cata lipsa de vointa la dl Nastase! Rezulta ca nu si-a luat functiile din dragoste ci din interes. Interesul partidului, fireste – asa ca va candida si la presedintie daca partidul i-o va cere si -ma voi bate pentru acest post-. Cruda soarta! Sa primesti tot ce nu vrei! Sa te condamne partidul la ani grei de inchisoare in palate! Dl Nastase e un adevarat detinut politic, ce mai, care iese la bataie aproape zilnic. A facut-o si in Birou unde s-a repezit asupra PNL acuzandu-l ca -il joaca pe Stolojan la fereastra aratandu-l populatiei-. Parca PSD nu-l tine pe dl Iliescu la fereastra – ca sa vada populatia ca partidul are un parinte modest? Nici cu presa dl Nastase n-a fost mai pasnic: -am vazut ca sunt ziare care au devenit neoficial organe de presa ale opozitiei-. De ce n-o fi vazut si televiziunile si ziarele care au devenit organe ale puterii? Nu de alta, dar sunt mai multe, mandre si cornute. La Alianta insa, organele oficiale au avut parte de un soc neoficial: dl Valeriu Stoica a propus ca Alianta sa intre in alegeri ca un singur partid (prin fuziunea PNL cu PD) si sa se afilieze la puternicul Partid Popular European. Desi acesta e drumul cel bun al integrarii opozitiei democrate intr-un singur partid european, liderii PNL si PD au respins categoric sugestia. Acestia se multumesc deocamdata cu ce au si nu vor sa-si forteze norocul – bizuindu-se pe autogolurile PSD si pe nervii electoratului. Pana acum, electoratul s-a dovedit intr-adevar mai decis decat Alianta. S-ar putea insa ca la un moment dat dnii Stolojan si Basescu sa pateasca precum dl Nastase: sa nu vrea sa fuzioneze dar sa fie obligati s-o faca. N-ar fi mai bine s-o faca de placere? Sau de placere se fac numai lucruri rele?
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane