Home Bref Fulgi

Fulgi

DISTRIBUIŢI

Sincer, cred că voi fi președintele României” a mărturisit Ponta la A3. Cum dl. Ponta nu e sincer aproape niciodată, e posibil să se înșele din nou. De regulă vede lucrurile pe dos. Spre exemplu, a fost capitala blocată de prima ninsoare, cu semafoarele date peste cap și fără căldură în apartamente? Premierul l-a felicitat pe primarul Oprescu pentru intervențiile prompte (dar inexistente) incluzându-se și pe sine în laude: „suntem pregătiți, luăm măsuri”. Luăm măsuri dar nu croim nimic. Tot astfel, la Carei, de Ziua Armatei, Ponta l-a declarat pe Ferdinand primul rege al României. A sărit peste Carol I. N-au fost decât patru regi dar pentru memoria lui Ponta s-au dovedit prea mulți. După care a anunțat că vrea să elimine (la anul) acciza la palincă – no, servus!- în speranța că ardelenii îl vor vota acum. Pentru mai multă siguranță, Ponta vrea „să refacem USL după primul tur” bizuindu-se pe Tăriceanu pe care-l consideră la fel de „calificat” pentru funcția de premier ca și George Maior, șeful SRI. S-au calificat amândoi în același loc? Tăriceanu e într-adevăr, un trădător calificat. Dac-ar ajunge la Cotroceni cum se laudă, Tăriceanu ar realiza o premieră: soția sa n-ar fi „prima doamnă” ci a cincea. La Ponta prima doamnă ar fi a doua. Asta pentru că prea face mare caz de familie – deși la PSD e vorba de famiglie. Ultima săptămână de campanie a debutat cu planuri „din cuțite și pahare”: Ponta cu palinca, Meleșcanu era la festivalul țuicii, Oprișan la festivalul vinului iar dl. Băsescu era la „Carul cu bere” cu liderii PMP (Udrea și ceilalți plus Boc) de unde i-a atacat la ieșire pe liderii sondajelor, Ponta și Iohannis, în speranța că va elibera carosabilul pentru dna Udrea, „cea mai onestă” dintre candidați: „Ponta și Iohannis sunt egali de imorali, egal de nepotriviți”. Să păstrăm proporțiile, totuși: Iohannis nu-l egalează pe Ponta nici la imoralitate și nici la nepotrivire. Supremația lui Ponta e indiscutabilă. Dl. Băsescu a declarat din nou că Ponta a fost ofițer SIE pe când era procuror „ceea ce e neconstituțional” (corect!) iar la Iohannis „este o realitate incompatibilitatea”. De unde știe? Rămâne să se pronunțe ICCJ. „Președintele ar trebui să aibă mai multă încredere în justiție” a replicat Iohannis. Duminica însă, dl. Băsescu are încredere mai multă în dna Udrea și e vesel. Le-a arătat ziariștilor „o poză care circulă pe internet” cu „singurul care putea s-o bată pe Serena Williams astăzi”. Era Ponta în rochiță de tenis. Dublă greșeală! Întâi fiindcă nu-i frumos ca un președinte (fie și duminica la Carul cu bere) să arate asemenea poze – și apoi fiindcă Ponta n-are nicio șansă în fața Serenei Williams. N-ar face decât un ghem: ar face pe naiba ghem.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.