Dupa ce a pus personal a treia coroana regala a romilor pe capul bulibasei Ilie Stanescu din Costesti, biserica ortodoxa a revenit la sentimente mai pioase, omagiind, alaturi de presedintele Iliescu si fotbalistul Chivu, cei 25 de ani de Pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea. Cu ocazia aniversarii Papei, dl Iliescu a vorbit (intr-un interviu pentru italieni) foarte frumos despre sine: -la fel ca si sfantul Parinte, si eu am luptat impotriva saraciei-. Si mai ales impotriva saracilor. Daca fotbalistul Chivu l-a considerat pe Papa bun si ca fundas, si ca atacant -pentru ca a marcat o pagina importanta in istorie-, dl Iliescu, dupa ce a fost evocat in doua filmulete (dintre care unul se intitula -Ioan Paul al II-lea vazut de Ion Iliescu-), a trecut si la comparatii mai subtile, daruindu-i Papei un tablou cu Ioan Botezatorul, menit sa sublinieze apropierea divino-onomastica – intrucat si -Ioan Botezatorul este aparatorul celor saraci si singuri- – intre preocuparile Papei si ale presedintelui: -amandoi am militat pentru ajutorarea saracilor-. Ce-i drept, dl Iliescu i-a ajutat pe saraci – sa se inmulteasca. La iesirea din Ateneu insa, aparatorul saracilor a fugit ca din pusca la auzul cuvantului Puwak rostit de ziaristi. Mai stapan pe scandal, dl Nastase a considerat ca echipa de audit a Comisiei Europene care vine la Bucuresti sa ancheteze cazul -va arata ca nu exista nici un fel de neregularitate-. Depinde. Daca dl Hrebenciuc va negocia convingator (cum povestea la Costinesti) in bufet si -pe sub masa-, s-ar putea ca dna Puwak sa fie scoasa basma curata. Dar daca nu tine figura? Reafirmandu-si -increderea absoluta- in minciunile dnei Puwak, premierul isi pleda oarecum cauza: tocmai si-a tiparit cartea -Europa, quo vadis?- la -Monitorul Oficial-, pe banii guvernului, adica pe bani publici – fiindca, dupa cum a lamurit dl Mihailescu, e destinata -exclusiv pentru uzul guvernului-. Respectiv, ministrii sunt interesati sa afle incotro merge Europa ca sa stie unde-si fac deplasarile. Interesul alesilor merge si mai departe: deputatul minoritatii bulgare, Petru Mirciov, va zbura tocmai in Las Vegas pentru a se intalni cu bulgarii originari din Romania. In Las Begas nu se puteau intalni? Las*, ca plateste statul. Aflat si dansul mai mereu pe piste false, si premierul a fost intrebat din ce bani s-a platit elicopterul cu care s-a deplasat la Scoala de Vara si de dans de la Costinesti a TSD, dar nu si-a pierdut cumpatul, explicand ca functia si ratiunile de securitate ii permit sa-l foloseasca in tot felul de misiuni, inclusiv particulare. Doar zboara pentru binele nostru. Dovedindu-si inaltimea, dl Nastase s-a ocupat si de muzica: -Festivalul <George Enescu> trebuie sa fie asociat si cu proiecte politice, care sa asigure Romaniei mai multa vizibilitate-. Si cum o sa faca? Intre doua parti ale unei simfonii urca un lider PSD si citeste mesajul premierului adresat urbi et orbi? Se proiecteaza, intre doua rapsodii, filmul -George Enescu vazut de Adrian Nastase-? Se asaza pe fundalul scenei inscriptii cu -PSD. Romania curata-? Atentie, sa nu apara din greseala Romania furata. Dar cum membrii cabinetului sunt greu de prins, nu e de mirare ca se cred geniali – precum ministrul Athanasiu: -fiul meu nu face meditatii, nici nu prea invata, dar are geniul tatalui sau-. Lasand fiul deoparte, despre geniul tatalui (care a modificat din nou examenul de Bacalaureat) se poate spune ca are sanse sa obtina un titlu celebru: Geniu pustiu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 26.04.2025, 09:40:12