Home Bref Gradatii

Gradatii

DISTRIBUIŢI

Spre deosebire de moţiunile PD, cele ale PSD pe aceleaşi subiecte (Sănătate, Agricultură) au fost tratate cu seriozitate, şi pe bună dreptate: veneau de la un partid care conduce Guvernul din umbră şi-l perpeleşte la soare. Moţiunea pe Agricultură s-a dezbătut la Cameră chiar de ziua ministrului Remeş care s-a felicitat singur: -nimeni nu poate construi un buget pe Agricultură mai bine ca mine. Bugetul lui Remeş pe 2008 va fi de referinţă-. Asta dacă vom mai avea agricultură în 2008. Dar fiindcă dl Remeş risca să pice-n moţiune întrucât PD anunţase c-o votează, liberalii au sunat repede retragerea din lipsă de cvorum amânând votul până joi. Nu de alta dar moţiunea băga mâna adânc în sacul bugetului cerând subvenţii zdravene pentru fiecare hectar. Tot pentru joi s-a amânat şi legea pensiilor depusă de PSD unde social-democraţii cereau creşterea punctului de pensie de la 30% la 45% din salariul mediu şi ameninţau chiar cu o moţiune de cenzură dacă nu primesc satisfacţie. Vorbă să fie! PSD face moţiuni de cenzură doar din gură – şi negociază-n dos. Aşa încât apropierea alegerilor şi procentele mici din sondaje (PSD 19% şi PNL 11%) au făcut ca dnii Hrebenciuc şi Tăriceanu să ajungă la un punct de pensie comun: 37,5% plus dublarea pensiilor agricole, în două tranşe. Drept care premierul Tăriceanu a şi mărturisit unei sătence din jud. Bacău că pensiile agricole se măresc cu 50% iar vicepremierul neoficial Hrebenciuc a confirmat restul: -această creştere a punctului de pensie se va realiza cel puţin la 37,5%. Bineînţeles, gradat, nu imediat-. Şi astfel s-a demonstrat că nimic nu e imposibil când vin alegerile. Singurul care s-a enervat a fost secretarul PSD, dl Corlăţean: acesta le-a reproşat colegilor că punctul (de pensie) riscă să treacă la capitalul de imagine al PNL. Sesizând că PSD seacă văzând cu ochii, dl Năstase a început să umple din ce în ce mai des micile ecrane pregătindu-şi revenirea. Fostul premier şi-a făcut şi un -blog-, unde-şi testează şansele politice. Va reuşi blogul din Zambaccian să-i redea ce i-a luat blocul din Zambaccian? Oricum, dl Năstase se gândeşte să candideze din nou la preşedinţie în 2009. Mulţi amatori! Becali care se lăuda că de ziua lui va fi primit la Casa Albă în semn de binecuvântare pentru alegerile viitoare, a rămas acasă declarând că l-au reţinut treburile. Mai bine că nu s-a dus la Washington: poate păţea ca dl Cioroianu şi se trezea descălţat şi scotocit pe aeroport, ca orice suspect. Oare ce i-o fi alarmat pe americani la dl Cioroianu? Aerul antiprezidenţial? Teama că ar putea detecta -demonul interior- care-l chinuie pe -omul Bush- înaintea Condoleezei Rice?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.