Grei de cap

Ministrul muncii, dl Marian Sarbu, si-a dizolvat tot biroul de presa – din cauza scandalului mitei pentru locurile de munca in strainatate. Iata ca tot de la presa i s-a tras. Dl Sarbu e convins insa ca citarea retelei respective, cu -dorinta de apropiere de cabinetul ministrului-, demonstreaza -un substrat politic- – drept dovada: denumirea -ministerul lui Marian Sarbu- utilizata in ultimul timp. Si ce-i cu asta? Asa se numesc institutiile la noi, dupa capul familiei: Guvernul lui Nastase, Ministerul lui Mitrea, Radioul lui Seuleanu etc. Macar aici stam bine cu privatizarea – chiar daca premierul nu-si recunoaste nici un fel de pasiune in aceasta privinta: -nu am fost niciodata un mare pasionat al privatizarii – a declarat dansul in China – sigur ca ea trebuie incheiata, dar trebuie sa fim constienti ca nu ne aduce mari beneficii-. Sa apreciem macar sinceritatea premierului – daca restul e imposibil de apreciat. Frigiditatea premierului s-ar explica prin halul in care se afla intreprinderile acum, ceea ce nu le-ar permite sa spere intr-o soarta mai buna cu alt proprietar. Asa este – dar cine le-a adus aici? Nu chiar proprietatea de stat? Altceva era daca erau privatizate in *90 cand se mai tineau pe picioare, n-aveau atatea datorii si nu fusesera ciopartite si furate cu toptanul. Solutia dlui Nastase ar fi ca inainte de privatizare sa se construiasca unitati noi, cu tehnologii performante si costuri mici. Cu ce bani? Si, mai ales, in ce domeniu, ca sa fie sigur ca sunt rentabile? Ascultandu-i cum vorbesc despre economie (ca si despre altele), ai impresia ca oficialii nostri bat degeaba globul in lung si-n lat fiindca nu invata nimic bun. Daca invata ceva, este exact ce nu trebuie – ca acei tineri care au copiat din Occident numai violenta si drogurile. La dl Sarbu, de exemplu, mita are -substrat politic-. Dar ce adversar politic sa fi atacat ministerul cu asemenea plicuri otravite? Caci si PD, si PNL au prea multe probleme cu propriile lor scaune ca sa se mai ocupe si de fotoliul dlui Sarbu. Dl Basescu si-a cedat scaunul de primar portareilor, sa-l vanda cui vor – eventual, tot PSD-ului care tocmai a castigat 11 scaune din cele 13 licitate in recentele alegeri locale partiale – iar dl Stoica si-a pus singur sechestru pe scaunul de presedinte al PNL – anuntand ca nu va mai candida pentru el daca se abtin si cei din grupul Patriciu. Cu alte cuvinte: nici al meu, nici al vostru. Interdictia a aparut dupa ce seniorii Balaceanu-Stolnici si Neagu Djuvara (bine ca nu l-au asociat pe dl Quintus!) s-au oferit sa gestioneze criza fara varsari de sange – ci prin dueluri elegante, ca altadata. Faptul ca dl Stoica si-a depus fotoliul la consignatia partidului nu i-a convins insa pe patricieni, care au argumentat ca nu i se poate interzice nimanui sa candideze. Toate eforturile dlui Stoica de a-si feri scaunul de un sezut si mai putin carismatic decat al sau (Crin Antonescu, bunaoara) sunt zadarnicite insa de faptul ca liberalii nu prea au de unde alege. De aceea, discutia despre carisma presedintelui este complet artificiala. Un partid care in 12 ani de existenta nu si-a creat lideri competitivi are probleme mult mai grave decat carisma sefului. In plus, carisma se mai si construieste. Ce carisma avea dl Basescu acum 10 ani? Zero. Ce carisma are dl Nastase? Zero! Are insa PSD suficienta ca sa-l impuna, in pofida aerului sau de Benny Hill ajuns Cezar. De altfel, daca partidul nu are vlaga, degeaba se agata de cate-un solist cu lipici fiindca pateste ca PD: in timp ce dl Basescu cu 40% e la Bucuresti, PD cu 10% e abia la Fetesti.