Îmbulzeală mare de politicieni – ca la izvorul tămăduirii – la Congresul UDMR de la Cluj: ai UDMR de partea ta, ești cu un pas la guvernare. Așa încât Ponta a salutat UDMR în limba maghiară mărturisind că aceasta știe să aleagă propriul bine. Adică va sta pe lângă putere, oriunde s-ar afla ea. Dna Gorghiu i-a declarat (tot în maghiară) „te iubesc” iar dl. Blaga a propus UDMR „un parteneriat pe cel puțin 10 ani”. Ce fantezie! Niciun partid nu-și mai ia asemenea angajamente pe termen lung. Azi ești aliat, mâine nu ești, poimâine ești denunțat sau denunți. Dl. Kelemen Hunor a fost singurul candidat la președinția UDMR și a fost reales în ciuda unei prestații discutabile. Kelemen nu s-a dezmințit nici acum declarând solidaritatea „întru totul” cu Marko Attila (cel fugit la Budapesta de frica DNA) și încrederea totală în nevinovăția inculpaților săi. Tăriceanu, prezent și el, a rimat întru totul cu UDMR: a declarat dispărută prezumția de nevinovăție, a constatat că „ne bântuie fantomele comunismului și fantomele regimului Băsescu” și, fiind atât de bântuit, a considerat că denumirea de Cluj-Napoca e tot comunistă – Napoca fiind numele de pe vremea comunistului Traian. Și a bolșevicului Cezar. Și dna Udrea, pusă la înmuiat (vorba lui Pinalti) de vreo două luni, și-a apropiat poziția de a lui Tăriceanu pe care altădată îl denunța că umblă cu „bilețelul roz” să influențeze justiția. Când devin inculpați, suspecții seamănă între ei. Acum Udrea a avertizat că „numai Dumnezeu îi poate ierta pe denunțători” (uitând că și ea a denunțat destui) și a început „să-și ceară scuze” fiindcă „ani de zile am apărat sistemul și am crezut în colaborarea SRI cu DNA” ignorându-i pe cei care se plângeau de ele. Din ciclul postelnicilor: „am fost un dobitoc”. Apoi a fost rândul dlui Băsescu și a celor cinci (apoi șase) analiști de la Realitatea TV să demonstreze cât de agresivă poate fi o emisiune în care participanții își declară permanent antipatia și desconsiderația. Dl. Băsescu a încercat să-și recupereze discursul („nu mă dezic de oameni, mă dezic de atitudini”, „am lăsat o justiție puternică dar nu perfectă”) dar a căzut în udrism (boala autodistrugerii băsismului) și a deplâns arestările cu cătușe, cu televiziuni, cu stenograme: „acum cetățenii anchetați sunt striviți de instituții”. Dar câte instituții au fost strivite (și stoarse de bani) de cetățenii anchetați? În paralel, la Ghițătv, fostul ministru ceaușist Emilia Sonea povestea cum l-a văzut ea la revoluție pe Băsescu ieșind cu dosare din arhiva C.C. Soneală curată – căci Băsescu era la Constanța. De unde se vede că Tăriceanu avea pe undeva dreptate cu fantomele comunismului – numai că s-a rătăcit și a nimerit printre ele.
