Home Bref Întoarcerea

Întoarcerea

DISTRIBUIŢI

 După câteva zile de la referendumul grecesc, UE și Tsipras n-au găsit altă soluție în afară de aceea de a continua s-o caute. Cei care s-au bucurat de rezultatul negativ al refrendumului au fost euroscepticii. N-ai fi zis că scepticii (că de-aia sunt sceptici) se mai pot bucura de ceva. Iată însă că singura lor bucurie e agonia celor din jur: „proiectul UE este pe moarte” a jubilat cioclul britanic Farage, „este o victorie împotriva obligarhiei UE” a zis și Marine le Pen, cea care a renunțat și la oligarhia paternă dându-și tatăl afară din partid. Putin a salutat și el Grecia pentru curajul de a-și rupe perfuziile declarându-și totala susținere. N-a precizat suma. Grecia e cam scumpă și o țară singură (fie și Rusia) nu și-o poate permite. Are datorii mari: e lene și eleni de toate vârstele preferă contemplația. Așa că, înapoi la UE. Căci dacă proiectul UE e pe moarte, care-i scofala? Unde-i alternativa? E greu de crezut că țările din UE pot rezista singure mai bine decât împreună. Dimpotrivă, vor deveni o pradă ușoară pentru ofensiva islamică, terorism, crize economice. Deși România nu e în situația Greciei (avem cele mai mici datorii), avertismentul grecesc nu trebuie neglijat. O fi austeritatea nesuferită dar te ferește de suferințe mai mari. PSD e deja alarmat de faptul că președintele întârzie promulgarea Codului Fiscal atât de plin de relaxări și-l acuză că ne strică petrecerea. Avem o creștere atât de mare și ciufutul nu ne lasă să ne bucurăm de ea? Adevărul e că am avut creștere economică și mai mare cu guvernul Tăriceanu, ne-am distrat un an întreg după care am plătit cu vârf și îndesat doi ani. Cam ăsta e prețul: un an de chef, doi-trei ani de mahmureală. Chiar și Ponta recunoaște că am depășit „o criză cumplită” cu celebrele tăieri salariale care i-au scurtat popularitatea dlui Băsescu – deși unii acuză faptul că în timp ce se tăiau salariile, la ANRP se fura în draci. Dar a fost vreo perioadă în care nu s-a furat la greu? După „restituirea” proprietăților (cu supraevaluările cunoscute) a venit însă și restituirea prejudiciilor: sechestru pe avere. Dobândind noi capete de acuzare, Ghiță care săptămâna trecută amenința cu dezvăluiri cutremurătoare, probe și dosare privind grupul de politicieni, servicii și procurori care „vor să aducă PNL la putere” închizându-i pe socialiști la Doftana, a amuțit. Ca și Udrea. Amândoi sunt însă prea legați de servicii, politicieni și procurori (Bica) pentru a dezvălui ceva fără să rămână goi pușcă. Așa că fac gălăgie și se potolesc protejându-și complicitățile secrete. Plecat și el în secret din țară, Ponta s-a întors în taină și a apărut în cârje la guvern. Văzându-l, românii au constatat din nou: merge și așa!

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.