Explicațiile date de membrii guvernului Ponta 3,4 (al patrulea nu era încă învestit) după tragedia prăbușirii elicopterului Smurd în lacul Siutghiol arată că aceștia vorbesc la fel de haotic cum au acționat – ratând cele 20 de minute în care puteau interveni salvator pentru cel puțin doi membri ai echipajului care erau în viață: unul dintre ei a strigat minute în șir după ajutor. Declarațiile oficialilor sunt halucinante. Ministrul Ioan Rus zice că „s-a acționat foarte bine dar din nefericire rezultatul nu e cel așteptat” – cam cinic dl. Rus de la o vreme – iar Raed Arafat nu credea în mărturiile martorilor privind strigătele de ajutor: „nu știu cum putea să strige pentru că era în stop cardiac”. Auzi la el! Pilotul era în stop cardiac atunci când a fost găsit, adică după cinci ore. Nici Arafat nu mai e ce-a fost dacă poate să spună așa ceva. Se învață ceva din aceste tragedii? Aș! Doar Ponta pretinde că a învățat din propria-i prăbușire electorală – dar ceea ce a învățat e să se prefacă în reformist, luptător anticorupție, om de dialog. Pisicuț. Așa că, pentru a mai schimba subiectul cu tragedia din Siutghiol, Ponta a produs surpriza de a renunța la titlul de doctor în drept (obținut prin plagiat) printr-o scrisoare adresată rectorului Universității. E o recunoaștere implicită dar tardivă a furtului comis acum 11 ani, pe care l-a negat cu înverșunare („e o înscenare a lui Băsescu”) silind mai multe instituții să-l acopere. Fostul ministru al Educației, Liviu Pop a schimbat comisiile, legile și regulamentele în acest sens. Acum Ponta își pune cenușă în cap: „trebuia să fac acest gest mai demult”. Fals! Dacă ar fi câștigat alegerile, nu-l făcea niciodată. Te pomenești că-l apucă o criză mistică și recunoaște c-a fost și ofițer acoperit. Nimic mai înșelător însă decât „sinceritățile” și căințele lui Ponta. A recurs la ele pentru a păcăli electoratul: n-a mers așa, o luăm invers. În acest context, guvernul Ponta IV a depus jurămintele la Cotroceni – ultima ceremonie dintre președintele Băsescu și premier. Despărțirea a fost rece. Dl. Băsescu a precizat de la început că o decizie a CCR îl obligă să execute hotărârile Parlamentului și de aceea acceptă jurămintele lui Liviu Pop (reapărut ca ministru al Dialogului Social) și Sorin Câmpeanu care „au contribuit la un fals în interes public și au distrus instituții ale Educației” acoperind în 2012 plagiatul pe care Ponta l-a recunoscut acum lăsându-i descoperiți dar răsplătiți cu ministere. Dl. Băsescu n-a dat mâna cu Liviu Pop adresând guvernului cel mai scurt mesaj posibil: „vă doresc succes, la revedere”. Și se vor mai revedea. Lumea e din ce în ce mai mică. Nu scapi niciodată de cei pe care nu vrei să-i vezi.