Home Bref La metru

La metru

DISTRIBUIŢI


Veniti impreuna de la Copenhaga, unde au participat la repetitia generala dinaintea reuniunii aderarii, presedintele Iliescu si premierul Nastase s-au declarat multumiti: au primit asigurarea ca 2007 a fost acceptat ca termen pentru admiterea Romaniei si Bulgariei (tari cu -credit limitat-) si promisiunea unui sprijin financiar substantial in vederea recuperarii restantelor. Problema e, spuneau cei doi, ca Romania sa fie capabila sa absoarba fondurile UE. Pare ciudat, nu-i asa? ca autoritatile romane nu sunt capabile sa absoarba valuta dar premierul a gasit solutia: va crea noi locuri de munca in ministere pentru specialisti in utilizarea fondurilor. Alte locuri de munca in ministere? Alta armata de birocrati bine platiti care sa dea consultatii? Dar pana acum ce-au facut specialistii PSD daca n-au invatat sa utilizeze fondurile? Se vede ca invata greu si uita repede daca nici acum nu stiu sa absoarba banii pe proiecte – obisnuiti fiind cu metodele traditionale: comisioane, mita, scutiri de plata, privatizari pe degeaba, firme-capusa. Fiindca tot erau impreuna, dnii Iliescu si Nastase au tinut sa-si reafirme armonia conjugala pana si pe tema alegerilor anticipate unde presedintele a cedat psihic limitandu-se la a dezminti -ca este o lupta intre echipele de la Cotroceni si Victoria, ca tinem sub catare Guvernul, ca e o batalie continua. Nu avem asemenea preocupari. Unii au aceasta obsesie ca ne lovim reciproc la picioare, ca la fotbal-. Evident, se insala. Nu se mai lucreaza atat de rudimentar. Doar s-a vazut la Moscova. Oamenilor nevinovati nu le ramane, in secolul democratiei, decat sa se roage: intai, sa nu cada in mainile teroristilor si apoi, sa nu-i elibereze armata rusa. Eliberarile ei raman ucigatoare, lucru pe care l-am simtit si noi in doua randuri. Spre deosebire de taberele din PSD care-si ascund disensiunile sub zambete crispate, in CNSAS cele doua tabere conturate de catva timp au trecut la confruntarea deschisa. Cel care a declansat separarea apelor a fost chiar presedintele CNSAS, dl Gh. Onisoru, (propus de PNL) care a dezertat si a trecut de partea SRI o data cu lista fostilor ofiteri de politie politica. In scurta vreme, dlui Onisoru i s-a alaturat si restul conducerii, vicepresedintele Gheorghe (PSD) si secretarul Buchet, propus de PRM. Sesizand defectiunea la cap a CNSAS, grupul dlor Dinescu, Plesu si Patapievici a propus inlocuirea lor din functie, numai ca din acel moment cei trei au inceput sa lipseasca de la sedinte fugind la Giurgiu. In cele din urma, obositi de atata alergatura, cei trei s-au refugiat cu jalba la Parlament. Reclamatia dlui Onisoru ii acuza pe cei trei contestatari ca pun in pericol siguranta nationala, ca au solutii -himerice-, ca au creat o tensiune artificiala in CNSAS cu insistentele lor privind -accesul la un metru esential de arhiva-. Si? N-avem si noi dreptul la un metru de arhiva? Cand dansii au kilometri? De ce apara dl Onisoru atata acel metru de arhiva? Ce comori zac in el? Cert este ca pentru a apara -metrul esential-, dl Onisoru s-a transformat, potrivit propriei himere, din mare povestitor in mare comandant de osti: -pana acum am fost Ion Creanga, de-acum sunt Stefan cel Mare-. Drept care s-a dus sa se inchine la turci, unde a devenit Iuda vanzandu-si colegii la metru. Daca dl Onisoru crede ca punandu-si dinamita la brau si distrugand CNSAS isi salveaza sefia, se insala. PSD trebuie sa fie orb ca sa-l pastreze: cine a tradat o data va trada si a treia oara.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.