Home Bref Leapșa

Leapșa

DISTRIBUIŢI

Multe sărbători în ultima vreme: Rusaliile, Ziua românilor de pretutindeni, Ziua copilului – și ziua lui Ludovic Orban pe care și-a serbat-o la un hotel de lux (în absența copreședinților Blaga și Gorghiu) și la Antena 3 unde a cerut și el demisia dnei Livia Stanciu de la ÎCCJ pe motiv că a pierdut procesul intentat unei femei care o șantaja. Așa că DNA a cerut contestația în anulare a sentinței iar dna Rarinca a amenințat-o pe dna Stanciu cu dezvăluiri incendiare. Cum judecătorul Danileț (CSM) i-a luat apărarea dnei Stanciu declarând că nu toți cei achitați în instanță sunt și nevinovați, dnii Duvăz și Daniel Barbu au cerut demisia lui Danileț în timp ce PNL cere demisia lui Tăriceanu. Ține de jocul hoții și vardiștii din patrimoniul copilăriei combatanților – căci dezbaterea publică despre arestul preventiv, zgomotul cătușelor, condițiile de detenție și excesele justiției este deja viciată de interesele politice ale participanților care au reacționat doar când le-au ajuns cătușele la os. Cine să-i mai creadă? Dna Bica, fosta șefă a DIICOT și patroana restituirilor contra cost, aflată acum în arest la domiciliu, se compară cu Lucrețiu Pătrășcanu adică victima lui Ghorghiu-Dej. Bine că nu s-a comparat totuși cu Napoleon, ca majoritatea celor internați. Cu ocazia zilei copilului, președintele Iohannis a promulgat legea dublării aocației pentru copii (la 84 lei) pe care însă premierul vrea s-o diferențieze luând bani de la gura copiilor bogați ca să-i dea la copiii săraci. Nu-i frumos să iei bani de la copii ca s-o faci pe galantonul. Și nici constituțional. Atâta lucru putea să știe și copil-otul Ponta. Leapșa! La 1 iunie s-a serbat însă și scăderea TVA la produsele agroalimentare și deci ieftinirea produselor scumpite anterior ca să aibă de unde da jos câteva procente fără să sufere prea mult. Pentru depresivi ieftinirile n-au contat prea mult: zeci de persoane au încercat să se sinucidă aruncându-se de la înălțime. Căzut și el din tot înaltul (copreședinte USL, președinte PNL, președinte interimar al României), Crin Antonescu a explicat de ce s-a retras din Olimp: „n-avem dramă, n-avem conflict, n-avem personaje”. Avem doar figuranți, parodii și marionete. Nici măcar sportul-rege nu mai e ce-a fost: șapte oficiali ai FIFA au fost arestați pentru corupție și blaturi – sub conducerea lui Blatter care a și fost reales președinte. Evident, Putin l-a susținut pe Blatter și a condamnat pedepsirea corupților: „arestările sunt cel puțin ciudate”. Ce coincidență! Nici lui nu-i place zgomotul cătușelor. Doar șuieratul gloanțelor. Ca la noi la Academie unde „acad” N.Breban a cerut împușcarea lui Liiceanu și Patapievici. Așa-i când bagi în Academie exemplare din zoologie.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.