Nefiind an electoral, liderii politici nu s-au mai înghesuit la biserici de Paște. Președintele Iohannis a ales Madeira dar și-a găsit totuși răgazul de a retrimite Parlamentului legea finanțării partidelor unde acestea își rezervaseră dreptul de „a se împrumuta” la diverse persoane și firme fără să precizeze cum returnează împrumutul. Desigur, ca de obicei, prin contracte, posturi, facilități. Chiar dacă metoda a fost discreditată de creditorii și creditații ajunși la închisoare, iată că partidele nu s-au potolit. Nici premierul nu s-a mai prezentat la slujbă, n-a mai recitat „aicea este țara mea, aicea vreau eu să trăiesc” și a zburat „într-un loc unde să nu mă găsiți” – după cum le-a urat ziariștilor. A fost descoperit într-un avion spre America deși ziariștii pariaseră că se va retrage în Deltă (ca anul trecut) la complexul de lux al sponsorului PSD Mihai Puflene. Puf și lene, într-un cuvânt. Minivacanțele celor doi au scandalizat câteva posturi tv (altele decât A3 și Ghiță tv care s-au ocupat intens de dl. Băsescu) dar absențele lor nu s-au observat așa cum nu s-a observat nici prezența celor rămași acasă. Dna Gorghiu le-a transmis totuși lui Ponta și PSD un mesaj pascal acid: „de ce le e frică nu vor scăpa” dar fără bază reală. Lui Ponta nu-i mai e frică de PNL. Așa că dna Gorghiu și-a pus speranțele în românii din diaspora aflați „la sute de mii de km depărtare”. O cale-atât de lungă că mii de ani i-au trebuit luminii să ajungă. La dna Gorghiu. Sau Adrian Năstase care s-a pozat în ogradă cu oul dogmatic din care părea că tocmai ieșise – în timp ce Gică Popescu a ieșit din închisoare fără să fi scris vreo carte. Ciudat! Văzând câte cărți au scris în pușcărie într-un singur an Becali și Copos, cineva i-a înscenat și atribuit scriitorului Mircea Cărtărescu un apel „disperat” către dna Kovesi rugând-o să-l bage la închisoare pentru a-și desăvârși opera. Dincolo de furtul de identitate, el însuși penal, autorul mistificării se înșeală. Nu merge așa! Nu-i atât de simplu. Coada la DNA ajunge deja la 10.000 de persoane. În plus, pentru autodenunț nu te închide nimeni. Singura soluție ar fi ca falsificatorul să-și găsească denunțători, să facă rost de câteva lingouri de aur, să aibă măcar zece tablouri celebre, trei-patru vile, patru-cinci mașini, iaht, elefant împăiat, cel puțin un milion de euro în conturi, să dețină o sacoșă, o valiză sau o mătușă Tamara și câteva mii de ha – de preferință pădure, cu copilăria ei cu tot. Și tot nu-i de ajuns. Năstase, Becali, Felix, Copos și ceilalți autori celebri s-au căznit decenii întregi cu căratul până să ajungă la mititica și de-abia au fost admiși. Așa încât spre binele tuturor, mai bine „Orbitor” decât la vorbitor.