Home Bref Lotul Basescu

Lotul Basescu

DISTRIBUIŢI


Presedintele Iliescu, odihnit si aflat intr-o forma de zile mici, a mai facut un anunt de senzatie: -am trimis o adresa ministerului, la Procuratura Generala, sa vada daca este de intreprins ceva sau din contra, de scos de sub urmarire penala-. Trimiterea il vizeaza pe dl Basescu, care alaturi de alti doi fosti ministri ai transporturilor (Aurel Novac si Paul Theodoru) sunt acuzati de -abuz in serviciu- in celebra vanzare a flotei. Anuntul presedintelui i-a bulversat intai de toate chiar pe destinatari – procurorii de la Parchet nu pricepeau de ce s-au trezit cu dosarul lotului Basescu dupa ce-si declinasera competenta cedandu-l PNA – si apoi chiar pe expeditori: PNA nu intelegea nici el de ce, dupa ce a facut sesizarea, a ramas fara obiectul muncii si subiectul unui scandal mediatic numai bun de pus in rama. Daca adaugam ca in *96, tot pe vremea PDSR, acelasi dosar si cu acelasi Basescu in opozitie primise verdictul NUP (neinceperea urmaririi penale), incepem sa intelegem ca navele respective au fost destepte cand au plecat din tara imediat dupa Revolutie: aici nu mai e de plutit, ci doar de intrat la apa si la ruginit. Sigur ca, la vremea ei, disparitia vapoarelor a emotionat multa lume: unde se duc? Noi cum ne mai dam in barci? Intre timp, lumea a devenit mai pragmatica iar vanzarea – chiar pe un euro – a societatilor cu pierderi a devenit o prioritate guvernamentala. Si atunci, de ce ar fi vinovati cei care au vandut o flota veche, greu de intretinut si imposibil (din cauza costurilor) de reparat? In fond, anticipau politica de azi a guvernului Nastase. E adevarat ca, intre timp, imprevizibilul guvern a cumparat la suprapret doua fregate britanice vechi, ale caror reparatii costa enorm si a caror utilizare e incerta. Ce abuz in serviciu o fi mai mare: sa vinzi gauri negre ori sa cumperi gauri negre? Cat despre pret, aici putem contesta orice: nu exista vanzare-cumparare unde cineva sa nu invoce alta suma pe motiv ca la taraba cealalta oferta era mai buna. De altfel, ministrul Musetescu insusi recunostea recent ca -in situatia in care se afla Tractorul Brasov, cinstit ar fi sa dam noi vreo 20 milioane de dolari cui o cumpara-. Cam asta ne-ar fi asteptat, probabil, si cu navele. Sinceritatea dlui Musetescu l-a iritat insa pe senatorul PSD Adrian Paunescu, care a considerat-o o jignire la adresa tractorului – la care-si scrie -poeziile- de multa vreme. Atacul cu flota urmareste insa si o scufundare politica: e limpede ca de cand dl Basescu incurca sondajele prezidentiale, a devenit bun de urmarire penala, doar-doar o iesi din cursa lasandu-l pe dl Nastase sa concureze singur ori numai cu -printul Paul- si Niculae Cerveni. Cum era de asteptat, dl Basescu a reactionat imediat si dupa ce l-a acuzat pe dl Iliescu ca se face -partas la o inscenare politica- a marturisit ca inainte cu cateva zile, dl Nastase i-a propus: -ori fuziunea PD cu PSD, ori urmarirea penala-. Premierul nu recunoaste insa decat propunerea cu fuziunea. Jenant de previzibil! Santajul si etajul, fuziunea sau ultrajul. Aflandu-se si el pe toate canalele in ultima vreme, Florin Calinescu nu osteneste sa repete ca balada -Miorita- ar trebui interzisa in scoli pentru ca -a nenorocit poporul roman- inducandu-i resemnarea. Bate adanc! Adica nu conducatorii tarii au nenorocit poporul roman, ci -Miorita-, cu chipul ei istet de oaie creata. Inca o alarma falsa la licee – unde, dimpotriva, elevii au nenorocit -Miorita-: cei mai multi nici n-au habar de ea.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.