Home Bref Mesaje

Mesaje

DISTRIBUIŢI

După alegerea lui Dragnea ca președinte interimar, Zgonea, Plumb, Oprișan și ceilalți au ieșit să anunțe că sunt „o echipă” iar partidul a ieșit întărit și mai unit. Și PSD chiar a făcut un pas înainte: avea un președinte inculpat, acum are unul condamnat. E un progres și o dovadă că partidul încurajează reintegrarea socială a celor condamnați și nu-i lasă de izbeliște, să facă și alte infracțiuni. Până și Zgonea care declarase cu trei zile în urmă că „PSD e în criză, cu liderul inculpat și viceliderul condamnat”, a constatat că „în acest moment PSD a ieșit din criză”. Evident. Acum are un lider condamnat și un premier inculpat. Schimbare majoră. Ilici însuși l-a susținut pe Dragnea pentru „calitățile sale organizatorice necesare în această perioadă” – calități dovedite cu succes în campaniile lui Geoană, Ponta și la referendum pe care le-a pierdut salvând astfel România de pericolul monopolului roșu. S-a confirmat și Congresul în noiembrie. Poate chiar 16 nov, ca să fie cu noroc. Înfrângerea zdrobitoare de anul trecut merită o aniversare, cu tort și lumânare. Cum Daniel Savu declarase în C.Ex. că „liderii noștri au fost chemați în pădurea Băneasa și puși să candideze” (aluzie la Dragnea), proaspătul președinte și-a negat orice chemare: „eu nu merg în pădure, mergeam când eram mic, acum mai merg în pădure ca toți oamenii”. Când nu e wc la șosea. La rândul său, Ponta a negat că și-a recunoscut vinovăția în C.Ex. („am partea mea de vină că am pus-o pe Codruța”) declarând că este o invenție a „ofițerilor acoperiți” din presă. Când ai fost ofițer acoperit al SIE în procuratură, trimiterile obsesive la ofițerii acoperiți trădează un anumit complex. Deși a susținut-o pe Rovana, premierul n-a votat-o plecând la aeroport unde-l convocase Tusk, președintele Consiliului European, care avea ceva să-i spună în timpul escalei. Nici Oprișan n-a votat-o pe Rovana deși i-a declarat „c-o iubește”. Numai că la el vocea rațiunii întrece vocea inimii: „vreau să transmit membrilor și simpatizanților noștri că PSD e unit și rămâne la guvernare”. Așa că furați liniștiți la locurile voastre. Unii sunt de părere că liniștea e aparentă și că Dragnea, condamnat la locul de muncă, va câștiga președinția și la Congres și-l va trimite, pas cu pas, pe Ponta spre pensionare anticipată. Dna Gorghiu s-a pripit totuși anunțând că „PSD e în disoluție”. Aș! În politică diferența dintre soluție și disoluție e la fel de incertă ca diferența dintre da și nu în filozofia greacă actuală. După C.Ex., premierul și-a recăpătat rapid simțul bășcăliei și l-a numit pe hilarul Mădălin Voicu consul general la Bonn. Political corectness: orice logoreic e bon la ceva. Cu condiția să nu se priceapă la nimic.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.