Al doilea week-end din april a stat aproape exclusiv sub semnul sentimentelor. Inmormantarea Papei Ioan Paul al II-lea care a adus la Roma cateva milioane de oameni l-a lasat fara comparatii pe Bill Clinton: -N-am vazut in viata mea asa ceva-. Probabil ca nici n-o sa mai vada. Pana sa-si stearga lumea lacrimile la Roma, la Monaco s-a anuntat alta ceremonie funebra, determinata de disparitia printului Rainier. Singura ceremonie nuptiala a momentului – cea dintre printul Charles, mostenitorul coroanei britanice, si vechea sa iubita Camilla Parker-Bowles – s-a strecurat cu greu printre suspine, suferind o amanare de 24 de ore. Dar pentru cuplul care a asteptat 34 de ani ca sa ajunga la altar, ce mai conta o zi? Longevitatea povestii este de altfel si principala ei calitate – si arma cu care a invins impotrivirea reginei Elisabeta, rezervele bisericii, ostilitatea presei si reticentele britanicilor (fideli printesei Diana). De piatra sa fii si cand auzi despre o iubire de 34 de ani, neintrerupta nici de primele casnicii, esti nevoit sa capitulezi. Cand o poveste invinge timpul – cel mai perfid inamic al oricarei iubiri -, nu mai e nimic de spus. Casatoria celor doi n-a fost o nunta ca-n povesti – ci mai degraba o nunta ca-n eseuri: sobra si crispata, cum le sta bine unor miri mai copti, ale caror replici pasionale au facut de mult senzatie in paginile ziarelor. Sa speram ca, dupa razboiul de 30 de ani impotriva Angliei – pentru a-si omologa iubita -, mostenitorul Camillei mai are resurse de energie si de fidelitate si pentru Coroana. Cert este ca nici o emisiune -din dragoste- n-a inregistrat un asemenea record de audienta, de durata si de comentarii. Pana si la iesirea din biserica cei doi miri s-au vazut salutati de un vant ironic care le-a pus tinutele la incercare: mireasa era cat p-aci sa-si piarda palaria, iar suvitele regale ale printului Charles au evoluat la fel de neprotocolar ca suvita prezidentiala a dlui Basescu. Semn ca in fata vanturilor, valurilor, toate capetele sunt la fel. La Bucuresti, valul de emotie starnit de rapirea celor trei ziaristi romani in Irak n-a mai beneficiat de sustinerea nici unei vesti. Celula de criza de la Cotroceni, desi e mai mereu in sedinte, nu comunica nimic iar scenariile par si ele epuizate. Frustrat, dl Vacaroiu si-a exprimat nemultumirea ca n-a fost inclus in celula de criza. Cererea dlui Vacaroiu nu e imposibila: in criza e de mult, cu celula se poate aranja. Aflat deja in celula, partenerul de crize sociale al PSD, Miron Cozma, a anuntat ca si-a regasit fericirea alaturi de gurista Marinela Nitu, aflata in America. Intr-adevar, pare distanta ideala la care cineva poate fi fericit cu Miron Cozma.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
