Om bogat, om sarac

Lansarea suplimentului revistei -Capital- cuprinzand lista celor mai bogati 100 de romani a constituit nu numai o premiera absoluta, ci si o lovitura de presa. Tirajul revistei a crescut considerabil si pe buna dreptate: cine nu e curios sa afle cine sunt cei 100 de norocosi ai tranzitiei? Cine sunt cei pentru care Romania se dovedeste frumoasa si manoasa? Din capul locului, realizatorii topului ne-au avertizat ca lista nu e completa si ca estimarile s-au limitat numai la averile declarate, -transparente- si recunoscute de posesori. Lipsesc din acest top (si din tara) averile care au trecut granita clandestin si se odihnesc in conturi din strainatate si in paradisuri fiscale. Lipsesc, de asemenea, averile din economia subterana, nedeclarate si neinventariate, neluminate si pe veci anonime. Sau relativ anonime, caci uneori mai afli cate ceva despre ele, absolut intamplator. De curand, deputatul rus Evgheni Loghinov a dezvaluit ca veriga de transmitere a drogurilor din Cecenia in Occident a fost intr-o perioada un ex-ofiter superior al Securitatii romane, un -dl Dumitru- (nume de cod), actualmente prosper om de afaceri. O fi si el in top? Probabil ca nu. Din lista lipsesc, de asemenea, averile confidentiale, ale mai marilor puterii, suplinita printr-un top al -celor mai influenti romani- – unde eufemismul -influenta- inlocuieste eficient numarul zerourilor. Primul este, fireste, premierul Nastase, urmat de guvernatorul Mugur Isarescu, de ministrii D.I. Popescu si Miron Mitrea si de liderul sindical din petrol, Liviu Luca. Deducem ca cei cinci sunt putrezi de influenta. In conditiile acestor absente, lista celor 100, ca si averile lor, raman relative. Multi dintre bogati au datorii la stat, asa incat ii putem considera intretinutii contribuabililor, adica ai nostri. Cum sa nu fii curios sa vezi cine sunt cei pe care i-ai asezat la castelele lor, in limuzinele lor, in afacerile lor? In fond, sunt bogatii nostri. Ei sunt cei carora le-am incredintat (prin privatizari amicale, credite preferentiale si reesalonari calduroase) soarta economiei de piata din Romania. Or, dupa estimarile Comisiei Europene (si ale oricaruia) economia de piata din Romania este singura -nefunctionala- din zona. Acesta este, de altfel, si principalul repros la adresa celor 100 de bogatasi oficiali. Nu mai insistam acum asupra felului in care si-au dobandit averile, fiindca tot n-o sa aflam nimic si nici asupra ereditatilor (-structurile-) nesanatoase ale acestora – si revenim la ce ne doare acum: de ce n-au reusit o economie de piata functionala? De ce, Grivco? De ce, Elvilo? De ce Dumnezeu n-ati reusit sa faceti din economia romaneasca un mediu mai corect, mai putin mafiot, mai deschis si mai rentabil? Intrebari de prisos, fireste. Cu totii stim de ce. Nici politicienii romani, care aveau nevoie de dependenta lor, si nici bogatasii Romaniei, care aveau nevoie de punga statului, nu s-au ostenit sa ecologizeze economia pentru ca le convenea aceasta complicitate: intr-un spatiu corect si competitiv pierdeau startul. Rezultatul e ca avem miliardari de carton intr-o economie de carton. Tot ce ne putem dori este ca, macar sub presiunea UE, miliardarii nostri sa reuseasca sa creeze o economie privata alternativa la economia de stat, si nu o subordonata a ei. Altfel, vor pieri si ei in nesfarsite lupte interne determinate de subtierea capitalului si de saracirea pietei cand, in lipsa de altceva, se vor vinde si se vor cumpara unii pe altii.