Home Bref Pe plita

Pe plita

DISTRIBUIŢI

Bunavestire n-a prea adus veşti bune în politică. Dl Geoană, de pildă, a stabilit un nou termen pentru dl Tăriceanu: -nu poate să ne prindă Paştele fără un guvern pe care să ştim că putem să contăm-. Pe care să conteze PSD, adică. Asta ar însemna că premierul este somat să prezinte în această săptămână un guvern restructurat, fără PD, altfel (după cum a avertizat dl Geoană) -moţiunea de cenzură e gata- – şi-l ia cu lopata – întrucât -până la urmă textul nu contează-. Doar intenţia. Ca şi în cazul suspendării preşedintelui, textul cu pseudoîncălcările Constituţiei nu contează, ci tot intenţia. Scăderea (cu PD) sau căderea guvernului e aşteptată aşadar mai ceva ca tăierea mieilor şi coacerea cozonacilor. Presiune mare! Dl Berceanu a declarat că PD nu iese de la guvernare orice-ar fi şi l-a invitat pe dl Tăriceanu să-şi oficializeze relaţia imorală cu PSD iar dl Crin Antonescu a denunţat -rânjetul fesenist- al dlui Berceanu: -PNL nu a avut niciodată, nici doctrinar, nici tactic, o apropiere de PSD-. Doar că a guvernat cu FSN şi ca PNL-AT (tot cu dnii Patriciu şi Tăriceanu, încă din *91) şi ca PNL (cu Quintus) – iar acest colaboraţionism i-a scos din Parlament. Aşa că, atât PD cât şi PNL au fotografii compromiţătoare în albumul soluţiilor imorale. Vorba dlui Voiculescu, -trebuie să îngropăm trecutul- şi -nimeni nu trebuie scormonit- fiindcă -trebuie să fie linişte-. Luceafărul hulei a dezvăluit astfel de ce trebuie pedepsit preşedintele Băsescu: fiindcă a condamnat sistemul din care provenea şi l-a -scormonit- stricându-i liniştea împreună cu dna Macovei. Tot dl Voiculescu a dezvăluit şi că -premierul are nevoie de presiune ca să ia decizii bune pentru ţară-. Pentru ţara de sus, pentru ţara lor de glorii, ţara lor de lux. Premierul e într-adevăr sub presiune şi n-are deloc o soartă uşoară: noii săi protectori (PSD, PC şi PRM) şi proprii radicali îi cer să calce în picioare rezultatele alegerilor atât la prezidenţiale cât şi la parlamentare unde PNL a fost votat la pachet cu PD. Grea decizie; aproape fatală. Până să se decidă aliaţii să se sinucidă, PD-ului i se impută că deşi critică guvernul, rămâne în el din interes: -nu fuge câinele de la măcelărie-. Dar nici măcelarul nu-l goneşte, de teamă să nu se trezească apoi cu o haită. Şi cum să împartă în cinci un os pe care n-au putut să-l împartă în trei? Cert este că măcelul continuă, se dezgroapă bombe neexplodate din timpul primelor războaie electorale, se abuzează de intoxicări iar creierele murdare jubilează înaintând cu demolările. În fond, nu protagoniştii plătesc oalele sparte ci ţara. Conform zicalei: în loc să geamă boii, scârţâie carul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.