Pe zi ce trece campania declanșată în Italia împotriva românilor se întoarce împotriva ei. În momentul de față, expulzările în grup și ostilizarea colectivă – soldate cu incendierea unor tabere de imigranți, atacarea și uciderea unor români – i-au creat imaginea unei țări cuprinsă de xenofobie și i-au adus dezavuarea Parlamentului European. Excesele se răzbună. Și iată că nici țări demult integrate în UE, precum Italia condusă de un premier (Romano Prodi) care a condus CE, nu e perfect și ireversibil imunizată la bolile discriminării. Asta nu ne consolează cu nimic și nici nu ne scutește de vinovăție. Când te duci în UE normal este să te porți în așa fel încât gazdele să nu regrete că te-au primit și să respecți regulile casei. Când te duci la Roma, te porți ca romanii, nu ca vandalii. Din păcate, regula generală pare a fi aceea de a nu mai respecta nimic, nici măcar propriul statut. De bine ce i s-a cerut demisia din pricina declarației privind deportarea infractorilor în deșert, dl Cioroianu și-a agravat-o precizând (cu un zâmbet tâmp) că "soluția" respectivă "n-o să se întâmple prea curând". Adică n-ar fi cu totul exclusă ci doar amânată. Bietul Cioroianu n-are minte nici cât Gigi Becali – deși e istoric și părea intelectual. Liberalii au amânat însă orice decizie în privința ministrului de externe până după alegeri ca să nu-și strice campania electorală. La fel au făcut și partidele (PSD, PNL, PD și PRM) surprinse cu parlamentari care iau bani de chirie (1000 de dolari lunar) deși au case în București. Curios este că unii dintre ei au câte trei-patru case și averi de milioane de euro dar se bucură la un caltaboș în plus. Nici măcar campania electorală nu i-a determinat pe vinovați să promită că vor returna banii însușiți pe nedrept. De ce să nu ia și banii și voturile? Ca să și le asigure, împărații politicii au dat fuga la Congresul BNS să-și arate grija față de bieții proletari – deși liderii sindicali sunt și ei patroni-sadea, nărăviți la avantaje și funcții. De altfel, PSD le-a promis și acum sindicaliștilor locuri în viitorul guvern unde dl Geoană se visează premier dar numai ca etapă obligatorie pentru a-și atinge adevărata țintă: pe termen lung vrea să ajungă președintele Comisiei Europene, adică vrea postul dlui Barroso. Acul și barosul, cum ar veni. Dl Geoană și-a măsurat cam prost forțele: incompetența sa nu-i chiar atât de lungă ca să ajungă până la Bruxelles. S-ar putea să nu-i mai ajungă nici până în Kiseleff.
