Home Bref Prada si parada

Prada si parada

DISTRIBUIŢI

Sarbatoarea nationala, respectiv Ziua Marii Uniri, va fi marcata printr-o mare parada militara (sincer vorbind, nu prea se intelege de ce) si o mare dezunire pe scena politica. Presedintele si premierul sunt mai despartiti ca oricand – inclusiv de parada militara pentru care dl Tariceanu este inapt din cauza operatiei la genunchi – iar zvonurile privind impartirea efectivelor politice intre cei doi sunt din ce in ce mai insistente. Se vorbeste ca noul partid separatist liberal al platformistilor isi pregateste lansarea si varsarea in PD, in timp ce PNL isi cauta intariri la AP si PIN, care au confirmat oarecum mica unire. Dl Emil Constantinescu e motivat de -opozitia fata de reconstructia unui nou FSN- iar dl Gusa, de opozitia fata de dl Basescu: -eu am bataie cu presedintele-. Parada militara a fost completata de dl Remes care considera ca -platformistii se vor risipi, se vor imprastia- dar -PNL isi va duce corabia la mal, cu carmaciul nostru-. Alt carmaci! Cu atatia carmaci, Alianta risca sa se innece la mal. In paralel, parada spionilor ia si ea amploare. Din convorbirile telefonice interceptate reiese ca spionul bulgar Stancev lucra de fapt pentru patronul-sindicalist-petrolist Liviu Luca in favoarea caruia voia sa obtina o ordonanta de urgenta utilizandu-i in acest scop pe minstrii Nagy si Seres. Adica spionul bulgar lucra de fapt pentru romanul Luca! S-a dat naibii si spionajul! Acuma e atat de sofisticat incat bossul Luca recurge la doi consultanti straini, platiti de statul roman, pentru a obtine favoruri de la propriul guvern. Ce ocol! Daca dl Luca intervenea direct la dl Seres, se chema ca face trafic de influenta si coruptie. Interventia lui Stancev, in schimb, era un sfat dezinteresat si profesionist. Asta, dac-am inteles bine ideea si traseul pe parcursul caruia dl Seres a marturisit ca -s-a facut de c… in guvern- umbland cu ordonanta bulgara a dlui Luca pe care colegii sai au considerat-o -imorala si murdara-. In consecinta, spionajul respectiv pare mai degraba un caz de-multilingvism- al coruptiei -integrate-. Din nefericire pentru integrare, iata ca si trimisul Romaniei la Curtea de Conturi a CE, Ovidiu Ispir, a fost considerat dupa audieri -cel mai slab dintre candidatii examinati in ultimii ani- si risca sa fie respins. Esec previzibil. De unde se vede ca premierul n-a invatat nimic din esecul Vosganian. Unde minte nu e, nici invatatura de minte nu e. Asa incat marea unire din aceste zile este doar cea dintre prada si parada.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.