Spectacol total la repetiţiile cu public ale PSD pentru premiera cu -moţiunea de cenzură- aflată deocamdată în faza strict orală. Recitalurile pe acest subiect au eclipsat Festivalul Enescu la care majoritatea politicienilor invitaţi (în frunte cu premierul) nici n-au participat lăsându-l pe dl Băsescu să îndure singur câteva ore de muzică simfonică spre satisfacţia dlui Haşotti: -am fost foarte surprins fiindcă ştiam că-i plac manelele-. Iată însă că aceia despre care credeam că le place Enescu n-au onorat invitaţiile – deşi dl Vosganian cântă la pian în două ministere iar dl Cioroianu e logodit cu opera. Poate că mirosurile din centrul Capitalei şi din jurul Festivalului, unde zac maldăre de gunoaie neridicate – rod al luptei pentru curăţenie dintre primarii Chiliman şi Videanu – îi vor fi făcut pe melomanii liberali să-şi ţină nasul mai presus de asemenea manifestări. PNL a tratat de altfel şi moţiunea PSD drept o manea – de care dl Crin Antonescu a râs subţire: -he, he, nu suntem chiar în Camil Petrescu, să vedem idei, până acum această moţiune e o idee, o fantomă-. Dl Geoană a prezentat această fantomă în mod extrem de punctual: -a venit momentul adevărului, a sosit clipa unui nou început- – şi iar a venit clipa şi iar a sosit momentul preţ de un sfert de oră în care liderul PSD a tot clipit lângă dl Iliescu împreună cu care a ratat toate momentele adevărului. Adevărul era că PSD a amânat momentul moţiunii încercând să vândă pielea ursului din pădure pe 7 ministere şi pe 6 ani de -parteneriat- public-privat cu PNL sau, ca variantă de rezervă, cu PD. Marele negustor de piei de cloşcă e, fireşte, tot dl Hrebenciuc, care a pretins că are deja acordul liberalilor pentru cei 6 ani de-acasă: acum îi sprijină PSD pe liberali şi ia 7 ministere şi după alegerile din 2009, îi ia PSD pe liberali la guvernare. Dl Văcăroiu a confirmat optimist aceste planuri iar dl Bogdan Olteanu le-a infirmat spunând că a discutat cu dl Hrebenciuc despre cu totul altceva. Despre nemurirea sufletului, probabil. Replica dlui Văcăroiu a fost sibilinică: -îi reamintesc dlui Olteanu că politicienii experimentaţi au cianură în buzunare dar n-o folosesc; o ţin acolo pentru când e nevoie-. De fapt, otrava e chiar în oferta PSD: de unde ştie că va câştiga alegerile din 2009 când toate sondajele îl trimit tot în opoziţie? Şi ce -pact- politic rezistă la noi 6 ani când nici un anunţ nu rezistă şase zile? Dovadă că -premierul Geoană-, autoproclamat ca atare în urmă cu câteva zile, a căzut de nu s-a văzut. E probabil singurul premier trântit de propria moţiune de cenzură – chiar înainte de a fi depusă. Iată, într-adevăr, clipa unui început bun.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane