Întâlnire de taină Iohannis-Oprea la Cotroceni. Întrevederea a durat 15 minute dar cum ea a avut loc înaintea „discuțiilor politice” dintre partide (de parcă până acum au fost literare) pe tema Codului Fiscal, s-a presupus (în absența oricăror informații) că dialogul s-a referit atât la C.F. cât și la valul imigranților sirieni care se apropie de granița României. În orice caz, Oprea e singura persoană care l-a văzut de câteva ori pe președintele Iohannis în ultima lună. Pesemne că din motive de securitate, nimeni nu știe exact unde se află președintele României – și din același motiv se schimbă și filtrele antitero de la Cotroceni: nici Ponta nu va mai trece de ele. Dar nici Predoiu. La guvern, premierul tocmai semna OUG privind mărirea salariilor în sistemul medical cu 25% de la 1 oct. Directorul Spitalului de Urgență din Ploiești a salutat pe loc Ordonanța: încasa o mită de 30.000 de lei când l-a săltat ambulanța DNA. Nu se știe însă ce se va întâmpla cu ordonanțele lui Ponta în Parlament întrucât Dragnea a atras atenția că „vrem o analiză serioasă pe legea salarizării în ansamblu” și a amenințat că va respinge OUG cu triplarea salariilor celor 48 de înalți demnitari. Cei doi prieteni, Ponta și Dragnea, par să se fi despărțit definitiv. În aceeași zi, șeful ASF, Mișu Negrițoiu (fost ofițer acoperit DIE preluat cu brio în democrație) a declarat falimentul societății de asigurări ASTRA – decizie pe care Ponta a întâmpinat-o cu satisfacție: „ASF a spart buboiul de corupție și de fraude de la ASTRA”. E cam ciudat că un prim-ministru se bucură de falimentul unei societăți. Buboi de corupție și de fraude? Posibil. Dar cine ne garantează că buboiul nu ascunde alt buboi? Plata despăgubirilor pentru asigurați va crea o gaură uriașă în Fondul de garantare. La întrebarea unei ziariste despre acoperirea găurilor nou create, ministrul Teodorovici a zâmbit insinuant: „cum se acoperă gaura? ca și până acum”. Cu o gaură mai mare. La câte găuri avem, economia pare un teren de golf: „acum e momentul de relaxare, a zis Ponta, acum când economia merge bine”. Corect. Atâta că două relaxări deodată s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Și așa avem o dublă relaxare: fără putere, fără opoziție. Revenit ocazional pe platourile tv, Crin Antonescu a constatat că „scena politică e destul de goală lipsește drama, lipsește conflictul și lipsesc personajele”. Atunci de ce naiba mai vindeți bilete? Au rămas doar spectatorii și comentatorii care cer cu insistență: autorul la rampă! Părăsind România și spectacolele ei ambasadorul Olandei ne-a întrebat: „vreți foc de artificii sau foc care arde încet dar sănătos?” Adică fără foc nu se poate? Pe căldura asta? Ne-am fript destul și până acum.