Home Bref Romania curatata

Romania curatata

DISTRIBUIŢI

Pachetul celor 17 legi anticoruptie menit sa asigure programul -Romania curata- al guvernului a fost amanat inca o data din cauza dificultatii, probabil, de a repartiza cele 17 utilaje legislative la maldarele de coruptie din tara. Greu al naibii! Dornice si ele sa dea o mana de ajutor programului -Romania curata-, vrajitoarele s-au adunat la un congres, unde au lansat un pachet cu 99 de farmece in acelasi scop: -Doamne ajuta, sa ramana Romania curata si luminoasa-. Cum se vede, pachetul vrajitoarelor include si lumina – lucru destul de greu la actualele preturi. Exista orase unde s-a taiat curentul din cauza datoriilor. Vrajitoarele s-au ocupat, cu ghiocul, si de impiedicarea razboiului in Irak. Apeland si ele la ghiocul doamnelor Blair, Bush si Saddam, actritele lumii le-au sugerat acestora, in cadrul proiectului -Lysistrata-, sa opreasca razboiul boicotand dormitorul conjugal: -dna Bush, dna Blair, dna Hussein, trebuie sa ramaneti departe de paturile sotilor vostri pana cand ei renunta la gandurile razboinice-. Cam riscant! Domnii cu pricina pot gasi oricand consolare, iar doamnele risca sa piarda si pacea conjugala. Apelul catre dna Saddam (inclus ulterior) e si el cam nesigur: care din ele? Poate catre doamnele Saddam – caci acesta are trei sotii si cinci concubine. Apelul arata insa ca nobilele miscari de pace il iubesc pe dictatorul irakian, desi acesta nu da semne c-ar iubi pacea. Dl Iliescu a si comparat Irakul lui Saddam cu Romania lui Ceausescu – iar unii politicieni (romani si straini) invoca modelul romanesc pentru democratizarea Irakului, dupa Saddam. Abia asteptam sa-i vedem pe opozantii din exil ai dictatorului primiti cu reprosul -n-ati mancat Saddam cu soia- si pe subalternii lui Saddam devenind primii presedinti si ministri democrati irakieni. Noi am depasit, slava Domnului, asemenea tulburari si acum avem un singur partid puternic, cu trei sotii si cateva concubine, care au inceput sa reziste iarasi prin cultura. Alianta politica PNL – PD a intrat in conservare iar dl Stolojan a declarat ca -tandemul Stolojan – Basescu nu mai e de actualitate-. La drept vorbind, nici nu era de actualitate, era de viitor. Sa avem si noi o opozitie, sa nu intram in NATO si in UE doar cu -Romania curatata- – singurul program care a reusit pana acum. In cadrul acestui program, PSD a decis sa nu sprijine infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta la Ministerul Sanatatii si la Casa Asigurarilor pentru Sanatate, desi criza din sistemul sanitar a luat proportii. Dna Daniela Bartos si-a convins partidul s-o lase necercetata, dansa preferand, ca si actritele din programul -Lysistrata-, mai degraba reducerea numarului de paturi. Bolnavii sunt astfel chemati sa se tina departe de paturi pana le trec gandurile de boala. Criza din Sanatate n-a impiedicat-o pe dna Bartos sa dea dovada de pudoare si sa-l elimine pe directorul Directiei de Sanatate din Ilfov, care a pacatuit in revista -Hustler- prin evocarea aventurilor sale din tinerete. La urma urmei, ce e mai obscen? Sa-ti evoci performantele sexuale la -Hustler- – chestie de prost-gust, intr-adevar – sau sa lasi bolnavii fara medicamente si fara paturi in spitale? Poate ca dl Iliescu se insela din nou: nu premierul este obosit. Populatia este obosita de ispravile guvernului. RADET a anuntat ca reinclude pierderile in factura de intretinere. Ma rog, tot nu se observase diferenta. Iata misterul unei guvernari oculte: nu stii niciodata ce si pe cine platesti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.