Home Bref Șah

Șah

DISTRIBUIŢI

 

 

Discursul rostit de Elena Udrea în Parlament înaintea voturilor care i-au deschis calea spre arestarea preventivă a fost penibil. Nu pentru că a cerut colegilor să nu-i voteze arestarea (asta ar fi fost de înțeles deși nu rima cu statutul de urmașa statului de drept pe care și-l revendica în campanie) ci pentru că s-a referit la sine ca la ultima voce a adevărului într-un stat totalitar, comunist și nazist unde prima victimă, adică ea, deschide prăpastia în care vom pieri toți, unul câte unul. A reieșit clar că fără Udrea, naiba ne ia. Ne înghite nazismul pe rând ca în poezia unui pastor german pe care a avut tupeul s-o citească în plen. Pierzând-o pe Udrea, pierdeam chiar libertatea de exprimare. Amuțeam. Pierdeam și adevărul. Poate pentru totdeauna. Cu acest discurs dna Udrea a dovedit exact ce nu trebuia: că e capabilă de orice. Teza ei ar fi că în ultimele luni, de când dl. Băsescu a început să plece (iar serviciile se reorientau) s-a și instalat statul totalitar. Până acum acest discurs sulfuros îi aparținea lui Ponta et Comp. care vorbeau de regimul fascisto-comunist al lui Băsescu, dictatură și de nazificare. Acum și-au schimbat partiturile. Ponta cică susține statul de drept, Udrea denunță statul totalitar: „mâine vă va lua pe voi, va lua pe oricine!”. Pardon, madam! Că nu oricine s-a jucat cu milioanele de euro. Ideea dnei Udrea ar fi că nu e săltată pentru corupție ci pentru că a denunțat nazismul. Așa ziceau și Felix și Năstase – că au ajuns la zdup fiindcă s-au luptat cu Băsescu și nu fiindcă au furat. Ce „acoperire” vitează își confecționează lașii corupției! Punând totul sub o cupolă falsă, dna Udrea își compromite și părțile de adevăr: implicarea ocultă a serviciilor în marile cariere și averi. După discurs Udrea a comis un „gest mafiot” (zic cei avizați) ducându-și degetul într-o parte a nasului și privind cu înțeles camerele tv pentru a transmite un avertisment. Contaminat, Ponta n-a rezistat slăbiciunii de a-i compara pe Băsescu și Udrea cu Ceaușescu și Leana. Rudimentar! E ca și cum ai spune că Ponta și Daciana seamănă cu Nicușor și Poliana. A uitat că era avocatul lui Cocoș? Mai bine își punea degetul la buze. Dna Udrea a constatat însă că niciun comentariu nu-i ajunge la nas („am transmis unei persoane dragi că totul e în regulă”) – și a deplâns soarta Parlamentului care „a avut o șansă dar a ratat-o”. Dar ce șansă a ratat ea! A ratat șansa de a fi decentă măcar la final. Să fi zis și ea: fiat justitia, pereat Udrea. Căci corupția nu piere. Se mută de la un regim la altul. Și Coldea încearcă același lucru. Așa că a sacrificat dama. Să vedem dacă e de ajuns. Fiindcă și Coldea pare capabil de orice sacrificiu. Respectiv, de sacrificarea oricui.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.