Semnul victoriei

In sfarsit, evenimentul mult asteptat s-a produs: Romania a primit invitatia de aderare la NATO – semnul cel mai clar (pana acum) al integrarii sale occidentale. Dnii Iliescu si Nastase isi stapaneau cu greu emotia si e de inteles: nu te intalnesti prea des in viata cu un asemenea moment istoric – chiar daca dl Iliescu a mai trait unul (Revolutia din *89), pe care nu l-a valorificat pe deplin. Acum, cei doi lideri pareau constienti de faptul ca nu ajunge sa ai o sansa daca nu stii ce sa faci cu ea. Ideea ca de-acum, cu umbrela NATO deasupra noastra, Romania se va schimba automat sau ca liderii Romaniei, cu umbrela NATO deasupra lor, pot face ce vor pare sa fie principala iluzie legata de victoria de la Praga – asa cum si in decembrie *89 revolutia parea sa promita de toate, tuturor. S-a dovedit ca nu e asa si ca victoriile trebuie intretinute zi de zi si ceas de ceas pentru a nu se transforma in dezamagiri. La Praga, Havel, singurul presedinte din Est care provine din miscarea anticomunista (ce straniu trebuie sa sune acest lucru pentru generatiile tinere; un realizator de la TVR l-a si atribuit pe Havel sindicatului polonez Solidaritatea!) a tinut in aceste zile un discurs memorabil, in care a analizat cu luciditate si sinceritate perspectivele NATO dupa extindere, subliniind -natura responsabilitatii americane- in fata unui -rau extrem de difuz si periculos- precum terorismul – si dezavuand eventuala -pica- europeana pe -dominatia SUA-. -Trebuie sa se ierte lipsa de sensibilitate, stangaciile sau pretentiile arogate, uneori, de americani- – a sugerat Havel amintind rolul esential al SUA in mentinerea libertatii si democratiei in Europa in timpul celor doua razboaie mondiale, in perioada razboiului rece, dar si in conflictele de dupa caderea cortinei de fier: -era Europa in stare sa gestioneze singura aceste conflicte? Ma indoiesc-. Havel a aratat insa ca exista si riscul ca -sprijinul fratesc- invocat de Rusia cand a invadat Praga in *68 sa nu fi disparut cu totul: -trebuie sa judecam cu balanta fina a unui farmacist daca e intr-adevar vorba de un ajutor impotriva unui regim criminal si de protejarea umanitatii impotriva pericolelor armelor sau daca nu este vorba totusi de o forma a acestui ajutor fratesc-. Havel a dat si doua exemple: razboiul Rusiei impotriva natiunii cecene si politica Chinei fata de Tibet. Probabil ca aceste apeluri la morala vor fi ultimele intr-o Alianta din ce in ce mai atletica si mai pragmatica. De altfel, in cinstea NATO, si dl Iliescu a decorat in secret fosti lucratori din SIE si STS cu o vechime suficient de mare ca sa fi intrat in -mitologia- serviciilor secrete anti NATO, apoi ante NATO si respectiv pro NATO. In fine, sa ne bucuram de aderare si sa-i multumim presedintelui Bush: gratie lui am intrat (de-a busilea, dar am intrat) in NATO – motiv pentru care, inca de la Otopeni, o lozinca uriasa l-a asigurat: -mergem cu tine pana la capatul lumii-. Numai sa scapam de-aici. Strazile din zona vizitei au suportat mai multe operatii estetice chiar decat Michael Jackson – iar fiscalitatea a patit la fel: guvernul a anuntat reducerea impozitelor la salariile mici – un pas inainte – dar le-a marit – doi pasi inapoi – la salariile mari si la angajatori. Adica a luat de la presupusa clasa de mijloc, silind-o sa faca un pas istoric spre clasa saraca – si asa supraaglomerata. Am intrat in NATO ca sa dam cu umbrela in cap (-un sprijin fratesc-!) celor care creeaza locuri de munca?