Home Bref Socoteli

Socoteli

DISTRIBUIŢI

Ministrul Igaș a lansat proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale și parlamentare pentru care guvernul își asumă răspunderea – ceea ce i-a făcut pe liderii USL să amenințe cu moțiune de cenzură și chiar cu retragerea cu torțe din parlament. Sigur, pentru dnii Ponta și Antonescu n-ar fi o diferență majoră față de absențele actuale. Comasarea asta, la drept vorbind, nu-i normală: e ca și cum ai aduna mere cu pere și, în plus, dă peste cap un întreg ritual electoral împiedicând partidele să-și reeșaloneze forțele în funcție de scorul de la locale. Probabil că exact asta urmărește de fapt comasarea: să elimine ascendentul previzibil al USL de la locale asupra parlamentarilor.
Argumentul oficial e că se economisesc bani cu care s-ar putea face ceva util – care de regulă nu se face. Legea mai aduce o surpriză neplăcută: mărește numărul de parlamentari – în urma recensământului, cică. Adică atunci când scade numărul de locuitori, crește numărul de parlamentari? Asta-i ca restructurarea din poliție: după ce dai afară incompetenții, numărul lor se dublează. Mai grav este însă că guvernul sfidează referendumul privind reducerea la 300 de parlamentari. Premierul Boc s-a apărat zicând că „așteptăm votul lui Ponta și Antonescu pentru revizuirea Constituției”. Fals! Revizuirea privea parlamentul unicameral și nu numărul parlamentarilor. Așa că premierul, dacă nu respectă nici măcar jumătate din referendum, să nu arunce pisica moartă la USL – unde, potrivit dlui Geoană, atât dl. Ponta cât și cabinetul doi (Antonescu) „vor dispărea din fruntea partidului lor în următoarele luni”, când „USL se va sparge” și „Boc va fi schimbat” în timp ce el va lansa „un nou partid unde aștept oamenii de calitate din PSD și PNL”. Va fi o așteptare lungă, chinuitoare și zadarnică. Dar unde-ar fi noutatea? Mai pragmatic, Vanghelie rămâne în  partid dar condiționat: „eu rămân în PSD dar nu oricum, ca o marionetă; să facem ceva și cum vreau eu, nu numai cum vrea Ponta” întrucât „în 17 ani în PSD am căpătat o experiență desăvârșită” – care l-a condus la constatări antologice: „cel mai complicat în viață este penibilul” și „s-a întors lumea cu c… în sus” astfel că Robert Negoiță a ajuns sus unde „spune baliverne de te crucești”. În Italia și dl. Romano Prodi s-a crucit văzând că în timp ce euro de-abia respiră, de dolar nu se atinge nimeni fiindcă „nimeni nu mușcă un câine mare”. Păi, n-ar sări organizațiile cu patru lăbuțe să le ceară castrarea? Sau eutanasierea?

Tia ?ê?£erbănescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.