Home Bref Supralicitari

Supralicitari

DISTRIBUIŢI

Miercuri seara, in fata liceului -Jean Monet- din Capitala niste nenorociti au aruncat din masina o grenada care a explodat ranind cateva eleve dintre care una, Mariana Ciuraru, de 13 ani, a fost transportata in stare grava la spital unde a fost operata de urgenta. Din nefericire, numarul celor care se joaca in felul acesta cu vietile copiilor s-au inmultit si se pare ca pedepsele nu sunt suficient de grave pentru a-i descuraja. Cum la liceul Jean Monet invata copiii multor demnitari iar locuinta presedintelui se afla in apropiere, alerta a fost maxima: toata conducerea tarii a fost la locul tragediei iar televiziunile au inceput sa vorbeasca de un -act de terorism-, expresie lansata chiar de dl Iliescu, proaspat coborat din avion. Sigur ca nici o ipoteza nu este exclusa, dar a te repezi sa acreditezi ideea ca -Romania e lovita de terorism- (cum a titrat, indoliat, un ziar) fara sa stii precis despre ce este vorba reprezinta ori o inflamare paguboasa, ori un mod de a transforma o grenada criminala intr-o bomba de presa. Desi fiul sau se afla in liceu in momentul exploziei, singurul care si-a pastrat cumpatul a fost dl Nastase: -nu putem generaliza un singur eveniment. Nu cred ca este vreo legatura cu faptul ca fiul meu invata aici. Sunt foarte multi descreierati in lume care au anumite probleme personale-. Retinerea dlui Nastase e cu atat mai salutara cu cat isteria terorismului cuprinsese deja micile ecrane. Ce-i drept, cand auzi de asemenea cazuri, ti se urca sangele la cap – dar de aici si pana la -Romania – lovita de terorism- parca mai e ceva cale. De ce ne-om grabi s-o anticipam? Sa ne fereasca Dumnezeu de teroristi – dar si de supralicitari. In fine, sa speram ca fetita va scapa cu bine si ca atacatorii vor fi prinsi cat mai repede. Macar crimele de acest gen sa fie pedepsite daca cele care ne scurteaza viata fara violenta raman nepedepsite. Sigur, mai depinde si cine comite infractiunea. Cand infractiunile sunt comise de senatori – care s-au pretat la a incasa banii de sedinta in timp ce erau absenti – falsul si uzul de fals devin simple -greseli, nu fapte penale-. Ca sa lase un semn al trecerii lor prin Parlament, senatorii au dat o jumatate de miliard pentru o revista color unde si-au publicat fotografiile – nu fara a preciza printr-un comunicat al Biroului de presa: -afirmatiile privitoare la implicarea unor senatori din judetul Arges in selectarea tipografiei nu are nici un suport real-. Poate ca afirmatiile nu are suport real – dar gramatical: au. Nemultumit si dansul de legile primite de la Parlament, dl Iliescu a trimis doua inapoi cerand eliminarea pedepsei cu inchisoarea pentru calomnie (in sfarsit!) si, respectiv, reducerea numarului de 50.000 de membri pentru infiintarea unui partid, intrucat acest prag -impiedica libera confruntare de programe, ideologii si argumente-. Unde o fi vazut dl Iliescu confruntari de programe, ideologii si argumente la sumedenia de partide-capusa care primesc bani si sedii de la buget pe degeaba si de care n-a auzit nimeni? Pai lista cu partide e mai lunga decat lista bogatilor din saraca Romanie – pe care cand o rasfoiesti nu cei trecuti iti trec prin minte, ci cati ar fi putut sa fie. O absenta complet nemotivata pare sa fie dl Hrebenciuc. Nici macar la -influenti- nu figureaza. Adica au intrat fratii Sechelariu, Iacubov si Culita Tarata, iar dl Hrebenciuc, parintele lor spiritual, a ramas afara, in zapada? Sau a fost retinut de afaceri mai importante?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.