Home Bref Supuratia puterilor

Supuratia puterilor

DISTRIBUIŢI

Momentul prezentării mesajului preşedintelui Băsescu în Parlament a ilustrat perfect separaţia totală – până la divorţ şi dispreţ reciproc – a puterilor în stat. PSD, PRM şi PC s-au regrupat la Palatul Victoria în jurul premierului Tăriceanu unde au convenit atât asupra strategiei post-aderare cât şi asupra strategiei antiprezidenţiale propunând amânarea alegerilor europarlamentare în favoarea referendumului anti-Băsescu: -să scăpăm de el, a zis Vadim, ca să fie linişte în ţară şi în Europa-. Şi să nu mai sufle nimeni în faţa spitalului de tribuni, spioni şi hoţi. Parlamentul însuşi a marcat ostilitatea faţă de preşedinte prin absenţa ostentativă a preşedinţilor celor două camere: dl Văcăroiu a plecat în Franţa iar dl Bogdan Olteanu a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale preferând prezenţa în faţa camerelor tv. Aşteptat cu interes sporit mai ales după execuţia dnei Macovei în Senat, discursul preşedintelui a fost scurt şi cuprinzător. Preşedintele nu şi-a cerut scuze (nici n-avea de ce) fiindcă -există politicieni care fac legi pentru infractori-. În fond, cei care ar trebui să-şi ceară scuze sunt politicienii respectivi. În opinia preşedintelui, aceştia au blocat reforma clasei politice aducând-o în -punctul critic- al unor -coaliţii transpartinice- care sfidează şi trădează interesul public. Tabloul clasei politice este corect – deşi opoziţia a obiectat că din el lipseşte şeful promoţiei, adică preşedintele. Aşa este. Dar de unde să apară în politică Făt Frumos curat şi necontestat? Dacă-i curat, n-are bani de campanie şi nici sprijinul serviciilor secrete, dacă-i decent n-are audienţă şi nu-l votează nimeni. Bomboana de pe coliva clasei politice a venit la final când preşedintele a anunţat declanşarea unui referendum pentru votul uninominal. Mai pe şleau: cui pe cui se scoate. Iniţiativa dlui Băsescu de-a o lua înaintea referendumului suspendării sale şi de a -se întoarce primul la popor- este însă la fel de inutilă. Se ştie dinainte că populaţia vrea vot uninominal. Şi atunci de ce să pierdem bani şi timp? Doar aşa ca să vedem care e mai iute de referendum? Se vede că nici preşedintele nu s-a -reformat- politic dacă preia armele necurate, costisitoare şi periculoase ale opoziţiei. Culmea este că astă-vară, dl Băsescu considera pledoaria pentru votul uninominal o -demagogie-. De, iarna nu-i ca vara: ceea ce vara e demagogie, iarna e democraţie. Anotimpurile temperate şi lucide au cam dispărut din cauza poluări.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.