Home Bref Testul Chișinău

Testul Chișinău

DISTRIBUIŢI

Teroarea dezlănțuită la Chișinău de regimul comunist al lui Voronin împotriva tinerilor protestatari părăsiți de organismele internaționale a fost întâmpinată cu tăcere la București de toți prezidențiabilii în frunte cu președintele Băsescu. Acesta și-a anunțat pentru marți o declarație în Parlament – dar a pierdut ocazia de a demonstra că are reflexe bune și prompte atunci când democrația e atacată. E chiar de neînțeles: vasăzică președintele care a comdamnat comunismul în Parlament a tăcut acum zile întregi când l-a văzut făcând victime. S-a spus că e vorba de o atitudine prudentă determinată de apartenența României la UE și NATO. Fals! Tocmai apartenența la UE și NATO care (teoretic) apără democrația oriunde e amenințată (inclusiv cu trupele noastre) obliga România să sancționeze crimele comuniștilor din Chișinău. Ce puteau să zică UE și NATO? Nimic. Ce putea să zică Voronin? Exact textul dinainte pregătit – unde recurge la acuzații absurde la adresa României așa cum a recurs la agenți provocatori pentru a-și justifica reprimările. Un procedeu clasic folosit și în Piața Universității unde s-au făcut incendieri și spargeri în 13 iunie ca să aibă ce reprima minerii în 14-15. Majoritatea canaliștilor au și oprit comparațiile la revoluție evitând asemănarea mult mai evidentă cu P.U. (sistem pluripartid, alegeri libere etc.) dintr-un motiv foarte simplu: ca să cruțe politicienii de atunci (Iliescu, Roman) și propriile opinii minerești – prezentate astăzi ceva mai stilizat. C.T. Popescu și-a amintit ce "urâți" erau țărăniștii în '90 și ce siniștri erau liberalii cu acel "alungați lupii" și cu "anticomunismul lor visceral". I-auzi! Și ce grozavi erau feseniștii în antiliberalismul lor literar. Dovadă că și dl Roman a trecut la liberali adică la lupi și devenind lup moralist condamnă acum foarte indignat vânătoarea de tineri din Chișinău și represaliile asupra presei. Deși stătea lângă dânsul, nici măcar dna Renate Weber nu i-a amintit că guvernul său a făcut același lucru în '90 schilodind tinerii în lagărul de la Măgurele, atacând presa și închizând un ziar central preț de cinci zile. Din fericire presa de azi n-a avut ezitări în a condamna teroarea de la Chișinău. În schimb are probleme de etichetă cu un prezidențiabil căruia nu știe cum să-i zică: prințul Radu sau Radu Duda? Amabil, acesta a clarificat situația prezentându-și numele din buletin: "Radu al României Duda". România Duda? Ce țară ciudată! Duda albă sau duda neagră?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.