Home Bref Tip barca

Tip barca

DISTRIBUIŢI

Slava Domnului, Ialomita n-a depasit digurile iar meteorologii ne anunta cateva zile cu soare. Avem asadar, cateva zile de ragaz in care politica va tine locul furtunilor. Cei 35 de parlamentari romani au plecat ca euroobservatori la PE unde au fost preluati de familiile europene iar golul lasat de ei in Senat l-a determinat pe dl Boc sa propuna -votul prin corespondenta- iar pe dl Nastase sa replice cu ironie ca am putea ajunge la -un parlament fara frecventa- dupa -parlamentul zerocameral- propus de presedintele Basescu. Zeroironia e ca dl Geoana propusese acelasi lucru inaintea dlui Basescu numai ca, avand voce mai subtire, de-abia se auzise. La fel s-a intamplat si cu invitatia pe care dl Geoana o adresase liderilor politici de a se consulta cu sine pe tema plecarii parlamentarilor ca zeroobservatori la inundatii: nu l-a auzit decat CV Tudor. Asa incat, conducatorul revolutiei din septembrie a PSD s-a trezit alaturi de CV Tudor cu care nu i-a mai ramas decat sa propuna locuinte -tip baraca- pentru sinistrati. Puteau sa-i spuna tip barca. Ghinionul n-a ocolit nici intalnirile tip sediu DA: liberalii au amenintat cu dizolvarea Aliantei la Senat iar democratii Berceanu si Preda s-au plans ca presedintele Basescu ii pune in situatii ridicole manandu-i in lupte pe care apoi le abandoneaza. Asa au patit cu alegerile anticipate si cu schimbarea presedintilor Camerelor – unde presedintele s-a razgandit in toiul razboiului lasandu-l pe dl Tariceanu ranit si pe dl Boc – bocind. Cateodata te si intrebi daca dl Basescu a vrut cu adevarat aceste schimbari sau le-a folosit doar pentru a-si speria adversarii si a-si incerca aliatii. Altfel, de ce i-ar fi schimbat pe Vacaroiu si Nastase cand n-a schimbat sefii serviciilor secrete numiti de PSD? Probabil ca singura schimbare dorita cu adevarat de dl Basescu era inlocuirea dlui Tariceanu cu dl Stolojan – pe care dl Emil Constantinescu il considera -cheia sistemului oligarhic- respectiv cel care a dirijat valuta securitatii ceausiste la persoanele dinainte stabilite. Premierului i se reproseaza ca, la randul sau, protejeaza mafia din Vama si ca planuieste infratirea cu PC dlui Dan Voiculescu. Asadar, cerul instelat deasupra noastra, solutia imorala in noi insine. Dl Basescu insusi ne-a lamurit ca -nu vom avea instabilitate politica decat atunci cand eu voi declara ca nu mai am incredere in guvernul Tariceanu-. Pana atunci, e instabilitate psihica. Si poate, si financiara – fiindca cei din top 300 nu stiu inca ce sufix de interese va castiga etapa portocalie: escu sau eanu? Fiindca s-au incuscrit si divortat de atatea ori incat nici ei nu mai stiu unde isi tin cartea de munca si unde lucreaza la negru.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.