Home Bref Urme

Urme

DISTRIBUIŢI

Aflată în vizită oficială la Cotroceni, prezidențiabila PMP, dna Udrea, a stat acolo aproape trei ore (cu delegația sa) pentru a obține ceea ce avea deja: susținerea președintelui Băsescu și desemnarea sa ca moștenitoare politică a acestuia. Dl. Băsescu urmează să-și transfere voturile pe numele doamnei Udrea riscând să rămână falit. Un pensionar, cum zicea Felix. Înțelegând situația, mulți susținători ai președintelui și-au luat rămas bun și s-au retras lăsându-l singur cu dna Udrea. Jalnic sfârșit de mandat. Dar eveniment mediatic reușit. Aproape din nimic. La ieșire, dna Udrea a rostit emoționată: „mi-aș dori să fiu candidatul favorit al președintelui”. Astfel dorința-i gata. Iar el privind de săptămâni, susține candidata. Pentru confirmare, președintele a ieșit la tv unde a explicat că dl. Cr. Diaconescu s-a retras având „o problemă de conștiință” fiindcă în 2007 a votat suspendarea sa. Shit! Acum și-au adus aminte? Pro-memoria: toți cei care i-au fost alături la suspendarea din 2012 s-au îndepărtat de dl. Băsescu din pricina costisitoarei sale candidate – de la care nici măcar președintele n-are mari așteptări: „eu sper într-un rezultat bun, cu un procent în plus față de cât a luat PMP la europarlamentare”. Adică 7%. Atâta masacaradă pentru un procent? Mandatul său pentru un procent? Ieftin și l-a dat! Mai bine juca la păcănele. Președintele n-a vrut să spună dacă s-a întâlnit sau nu cu Iohannis preferând să se refere la scenele de obediență ale premierului la Cotroceni („sunt fericit, dle președinte, așa facem, dle președinte”) și la scenele de vitejie de la poartă unde începea să-l înjure. „Lui Ponta o să i se întoarcă în cap toată ura pe care o sădește împreună cu Antenele” a prezis dl. Băsescu. S-ar putea să fie prea târziu. Deocamdată ura se vinde bine și obediența face audiență: un primar din Botoșani unde Ponta a împărțit 15 microbuze școlare (bune la transportat alegătorii la vot) i s-a adresat cu „aici sunt, Măria Ta”. Măria sa e toxică, după opinia dlui Băsescu care s-a fript cu ea: „populația o duce acum mai prost decât în perioada crizei din 2010”. E meritul Măriei sale: a reușit cea mai mare recesiune din UE. Dar cum Măria sa Ponta e persecutat de ideea absurdă că toți candidații de dreapta îl pun premier pe Băsescu, președintele l-a calmat: „am o nepoțică și vin doi nepoței, am treabă, a trecut vremea mea pentru o astfel de funcție”. Doamne cum mai trece vremea, lumea-mi zice-acum Elena. Cât despre candidatul cu goluri în CV, dl. Băsescu speră ca acesta să le mărturisească singur: „ar fi groaznic să ajungă cineva președinte cu asemenea omisiuni”. Păi, n-ajunge președinte, ajunge Măria sa, adică domnitor. Trăiască 23 august, că-i zi liberă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.