Gata, primul tur al campaniei electorale s-a sfârșit. A mers așa de repede încât unii candidați nici n-au apucat să-l termine. Ceilalți s-au descurcat cum au putut printre loviturile DNA care le-a făcut praf audiența. Se cam știe cum se repartizează procentele: Ponta și Iohannis acoperă cam 65-70%, cei trei de pe locul trei (Tăriceanu, Udrea, Macovei) adună cam 15-20% la un loc, iar ce rămâne ajunge la candidații fantomă – dintre care D.D. pretinde că el singur va lua 20% și va intra în turul doi. Ca supozitor. În turul I am avut dosarul Microsoft, în turul II s-ar putea să avem dosarul EADS despre care se spune că e și mai și. Uvertura la EADS a apărut deja în presa germană (iscălită anonim) cu nume grele precum fostul cancelar Schröder, Bodo Hornbach, Ioan Rus, Ion Țiriac într-o anchetă internațională (SUA, Germania, Austria, România). În context a apărut și numele dnei Udrea – care zice însă că n-a fost în guvern pe vremea contractului. Păi, nici Cocoș și nici Dinu Pescariu nu erau în guvern la Microsoft și totuși au luat milioane de euro șpagă. Dna Udrea a acuzat imediat „o schemă și niște oameni folosiți de SIE” în a o ataca peste hotare incluzând-o cu forța în Microsoft și EADS deși dânsa nu știa nimic despre banii fostului soț. Înțelegem că dna Udrea l-a luat pe Cocoș pentru farmecul său irezistibil și nu pentru bani. Frumos! Și fostul ministru Gabriel Sandu se plângea la telefon că „vor să mă scoată țap ispășitor”. Alo, Sandokan! Când ai luat milioane de euro mită, ești țap bătrân și lacom nu ispășitor. Dna Udrea a mărturisit însă că asupra sa se fac presiuni ca să se retragă din cursă în favoarea unui candidat de dreapta. E vorba de Iohannis, probabil, deși dna Udrea n-a spus numele: „acum unii mă roagă să vorbesc, pe urmă o să se roage să tac” întrucât „nu există aproape niciun om politic din România care să poată să ridice piatra”. Nici măcar mănușa. Dl. Ponta a evitat orice dezbateri cu candidații preferând o seară la A3 unde actrița Florina Cercel părea să retrăiască alături de dl. Ponta admirația înlăcrimată pe care i-o purta dlui Iliescu în anii ’90. A mărturisit c-a simțit „aura” lui Victor Viorel de la prima strângere de mână: „și ea mergând spre Viorel de mână când a prins-o el roșind s-a zăpăcit de drag”. Sau poate e ca într-un cântec vechi: aseară ți-am luat cercel și-acum te văd fără el. Căci Victor zis și Viorel a dat în aceeași zi un aviz favorabil și un aviz nefavorabil aceluiași proiect de lege care pedepsea cu închisoarea dezvăluirile din dosarele penale. Poate le votează pe amândouă și le folosește alternativ – precum icoanele cu sfinți împărțite de PSD pe dosul cărora scrie: Victor Ponta președinte. C-așa-i la PSD: totul e pe dos.