În așteptarea deciziei finale a C.E. în privința refugiaților, Germania care-i întâmpina cu flori, s-a umplut până la refuz: a reintrodus controlul la frontiere urmată imediat de Austria. Pa, Schengen. Între timp, șeful CE, Junker a discutat telefonic cu Iohannis despre cote dar acesta și-a menținut solidaritatea în limitele anunțate. Foarte solidar, Gigi Becali („păi ce fel de stat puternic ești tu să nu poți găzdui 6000 de oameni?”) s-a oferit să preia o mie de refugiați: „fac selecția, iau numai oameni care nu ridică probleme”. Ca la Steaua. Deocamdată refugiații au împărțit România în două: unii se tem că odată cu refugiații sirieni vin și bombele (singurul terorist condamnat la noi e sirianul Hayssam) iar ceilalți râd de ei că sunt speriați de bombe și nu văd că fără solidaritate, fenomenul scapă complet de sub control. Oricum, cel mai rău a pățit-o Budapesta care a fost sufocată de refugiați. Ungaria a ajuns „rușinea Europei” în presa franceză iar Cancelarul Austriei a comparat condițiile de tranzit din Ungaria cu cele naziste. Comparații cu naziștii avem și noi: liberalul Calimente l-a făcut fascist pe dl. Băsescu în timp ce un lider PSD de provincie s-a declarat fan al lui Hitler obligându-l pe Dragnea să-l amenințe cu excluderea din partid. Complet neorientat pesedistul ăsta. Dacă se declara fan al lui Stalin nu pățea nimic. Dacă se declara Fidel Castro ca Ponta poate ajungea prim ministru. Ponta a apreciat însă înțelegerea lui Dragnea cu PNL: „cu lideri ridicoli ca Blaga și Gorghiu nici nu merită să te cerți”. Dragnea în schimb a fost la Budapesta să vadă refugiații cu ochii lui și ce a văzut i-a dat de gândit: „trebuie să ne gândim la securitatea României”. Căci și ea s-a gândit la noi: ne-a dat toate vârfurile societății. Până și patriarhul Daniel a apărut pe lista cu ofițeri acoperiți ai SIE (B1tv) iar leafa tocmai i s-a dublat (14.000 de lei). Cea mai mare leafă (35.000 de euro) va primi însă dra Ioana Petrescu, fost ministru de finanțe și consiliera lui Ponta – care a numit-o în stafful BEI. Bei și câștigi! La anul se ieftinesc și băuturile alcoolice ca să fim suficient de turmentați la alegeri unde, potrivit lui Dragnea „niciun partid nu poate spera să câștige și primăria Capitalei și cele șase sectoare”. Nici n-au cu cine. Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a furat s-a arestat. Asta l-a sensibilizat pe Dragnea: „poate par un om dur dar mă înmoi foarte repede când văd un copil care-și dorește o jucărie”. E bine de știut. Valul de refugiați nu l-a înmuiat însă pe dl. Iohannis: „noi am făcut o ofertă chiar foarte generoasă” cu cele 1785 de locuri care ar putea rămâne neocupate: „ ei nu vor în România, pentru ei suntem marginali”. Și pentru ei?