In vreme ce la Bagdad jafurile au inceput sa-i ingrozeasca pe locuitori iar lupte intre hoti si pagubasi se petrec pe aproape fiecare strada, in capitalele lumii a inceput razboiul pentru reconstructia Irakului, unde s-au inscris voluntari din nu mai putin de 58 de tari. Coalitia pentru reconstructie pare mai ampla chiar decat cea impotriva terorismului si la ea ar dori sa participe si tarile care s-au opus interventiei in Irak – reclamand, intre altele, faptul ca acolo nu s-au gasit arme de distrugere in masa. Probabil ca arma de distrugere in masa din Irak era chiar Saddam – dar nici el nu a fost de gasit pana acum. Romania spera si ea sa obtina contracte in Irak si, in acest sens, unul dintre consilierii premierului va pleca la Washington cu ofertele – in timp ce la Bucuresti opozitia critica guvernul ca nu si-a negociat din timp participarea. Dl Melescanu crede ca in felul acesta -vom fi mereu primii la asumarea obligatiilor si ultimii la beneficii-. A conditiona insa sprijinul pentru NATO cerand banii inainte, ca la mercenari, seamana intrucatva cu pretentiile revolutionarilor nostri care solicita si azi tot felul de privilegii pentru ceea ce pareau sa fi facut din convingere. Dar cum principiile si convingerile costa, in ziua de azi, e normal sa speram ca vom participa si la reconstructie – desi pentru binele Irakului si imaginea Bucurestiului, ar fi de dorit ca participarea sa nu fie la constructia de autostrazi si sosele, fiindca altminteri Irakul risca sa se umple de gropi cronice. Ce-a patit unica noastra autostrada, Bucuresti – Pitesti, pana a ajuns sa-si castige renumele de -autostrada mortii- e de pomina: a inghitit nu mai putin de 1.200 miliarde de lei care au umplut-o de gauri bagand-o regulat in reparatii – situatie in care se afla si azi. Cifrele pierdute in acest travaliu difera adesea dar paguba e sigura: -exista un prejudiciu de 200 de miliarde si 1.200 de miliarde cheltuite fara aprobare legala-. De ce avem un prejudiciu de numai 200 de miliarde la miile de miliarde pierdute, numai economistii ne-ar putea lamuri – pesemne ca cineva a castigat totusi banii acestia si nu i-a lasat sa se piarda degeaba! – daca opiniile lor ar fi mai sigure. Cei de la Institutul de Statistica, lansandu-si deodata -Anuarul Statistic- si -Profile Regionale-, au reusit sa bulverseze presa, care a descoperit ca PIB-ul pe locuitor din regiunea nord-est este in anuar de 18 milioane iar in -Profile Regionale- – de 24 milioane. Si atunci, ce incredere sa mai avem in PIB? Profilele regionale i-au parut si UDMR cam lungi, drept care a propus scurtarea regiunii de Centru (Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu) si limitarea ei strict la Tinutul Secuiesc – format din Harghita, Covasna si Mures, adica cele majoritar maghiare. Probabil ca sa nu li se amestece dezvoltarea cu judetele romanesti – desi, altminteri, Uniunii nu-i displace sa participe la guvernarea romaneasca. Dupa opinia dlui Frunda, aceasta compozitie este -euroconforma- – desi seamana leit cu Regiunea Autonoma Maghiara din vremea lui Dej. Daca intr-adevar voia sa dea dovada de integrare, si nu de dezvoltare pe criterii etnice, UDMR putea sa cuprinda in -tinutul- care-o interesa cel putin un judet majoritar romanesc. Altminteri, degeaba se intreba dl Marko Bela: -ce interese comune pot avea Covasna si Alba?-, pentru ca raspunsul e simplu: sa traiasca mai bine. Adica, de ce-ar fi Covasna mai alba ca Alba? Si de ce acest euroscepticism fata de majoritarii albi?
