Chiar dacă relațiile bilaterale româno-maghiare s-au perimat și se vor deteriora și mai tare din cauza faptului că UDMR nu mai este la guvernare, mai-marii vremelnici ai politichiei dâmbovițene nu vor să lepede cojocul proastei creșteri. De apucăturile diplomației făcute pe genunchi plină de obiceiuri fruste cu sorginte mai degrabă răsăriteană. Un aspect de prost gust mi-a atras atenția luni, când șeful diplomației maghiare, invitat fiind la MAE, a fost primit în sala de conferințe în prezența a doi șefi ai celor mai puternice servicii secrete române. Ambii diplomați rasați cu multă expertiză pe această relație încordată de pe axa București-Budapesta. La fel este și ministrul de Externe maghiar, Janos Martonyi, un maghiar născut la Cluj care cunoaște foarte bine realitățile cu care se confruntă comunitatea maghiară din România și care a avut întotdeauna o poziție echilibrată pe mult prea inflamat așa-numit diferend al „Ținutului Secuiesc“. În fond, un oaspete care a acceptat să vină în România pentru a aplana acest conflict ce risca să escaladeze inutil.
Prezența celor doi șefi ai acestor instituții de forță mi-a amintit de un episod interesant petrecut la Kremlin în ianuarie 2007. Atunci, cancelarul german Angela Merkel venea în capitala rusă să negocieze cu Putin mai multe aspecte de natură energetică. În sala unde se ținea întâlnirea și-a făcut atunci apariția Koni, labradorul negru al lui Putin. Încercând să glumească, Merkel a declarat: „?ê?£i acum câinele va mânca jurnaliștii“. Numai că gluma nervoasă ascundea în spate o fobie căpătată în trecut, pe atunci când tânăra chimistă fusese mușcată de un câine. Putin, vulpoi bătrân kaghebist cu multă experiență de teren în RDG, știa acest lucru și l-a folosit din plin în negocierile ce au urmat cu o Angela Merkel timorată de prezența labradorului inofensiv. Ori folosirea celor doi șefi de instituții, chiar și simbolistic, în scop disuasiv este un aspect ce nu face cinste diplomației române.
Dar șirul gafelor nu s-a oprit aici. Împrumutând din obiceiurile lui Titus Corlățean, al treilea om în stat – șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea – a făcut ieri un gest deloc onorant vizavi de oaspetele său. L-a ținut să aștepte nu mai puțin de 17 minute pentru a avea o întrevedere. Ironic, Zgonea s-a scuzat în fața lui Martonyi că o problemă legată de o doamnă l-a făcut să întârzie. Întrebat dacă își asumă această întârziere, Zgonea a dat un răspuns dezarmant: "Nu, eu am alți șefi, liderii grupurilor partidelor parlamentare". Mai mult, acesta și-a asumat în glumă și rolul lui Mihai Viteazu , cel care „acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor“. După astfel de declarații, Zgonea i-a transmis lui Martonyi invitația sa către președintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, de a veni în vizită la București, în condițiile în care acesta vine des în Transilvania. Kover are o inteligență aproximativ egală cu Zgonea, fiind unul dintre cei mai belicoși reprezentați maghiari care susțin autonomia sub orice formă a maghiarilor din Transilvania. Probabil, „Mihai Viteazu“ Zgonea și „Albert Wass“ Kover s-ar înțelege „perfect“, fiecare pe limba sa și cu bagajul limitat de cunoștințe.
Astfel de atitudini nu fac decât deservicii diplomației române iar Budapesta nu va face decât să profite la Bruxelles de astfel de episoade nefericite pentru a contura României un „portret șovin“. Un prilej pentru liderii maghiari de a se victimiza și mai tare în fața Europei și de a arăta că diriguitorii de la București au o atitudine sfidătoare în privința oficialilor maghiari care vin la București, chipurile, să fluture ramura de măslin. Lobby-ul maghiar este și în Uniunea Europeană aproape la fel de puternic ca în SUA și multe cancelarii occidentale vor observa aceste aspecte belicoase pe relația București-Budapesta în care diplomația românească folosește tactici mai degrabă estice, decât unele demne de cele practicate în Occident. Să nu ne mire apoi că ai noștri „colegi“ din UE ne vor privi cu aceeași ochi ca-nainte de 1991, adică în sfera de influență rusească. Americanii încep deja să vadă „tendințele de re-sovietizare“ în regiune, după cum a afirmat în decembrie 2012 însăși fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, într-un discurs la Dublin. Oare și România vrea să-și „resovietizeze“ uzanțele diplomatice privind cu jind la spațiul Schengen? Evident, MAE ar răspunde că cele două dosare nu sunt conexate, dar în fuga globalizării politice din Uniunea Europeană toate aceste aspecte prind relevanță.
Mădălin Necșuțu
