
Expresia „fiecare pasăre pe limba ei pierde“ pare în sfårșit să își fi găsit ecoul în tristul final de angajament al „incoruptibilului“ Răzvan Codru Vrabie, membru al Consiliului Național de Integritate (CNI). Spuneam final, pentru că senatorii din Comisia juridică a Senatului au avizat favorabil, ieri, cererea Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind revocarea lui Vrabie din funcția de membru al CNI. Debarcarea lui Vrabie a fost motivată de „nerespectarea repetată a dispozițiilor Legii 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea ANI“. Se pare că relațiile și interesele pentru menținerea „păsăricii“ în CNI au fost extrem de mari din moment ce Comisia juridică a Senatului a tărăgănat o decizie în acest caz pentru nu mai puțin de 299 de zile. A fost nevoie de intervenții repetate ale senatorului PDL Iulian Urban pentru un verdict în acest caz, în care se solicitase anterior Biroului Permanent al Senatului să ia toate măsurile necesare pentru a sancționa toate persoanele responsabile din Comisia juridică ce omit punerea în dezbatere a solicitării Agenției Naționale de Integritate privind revocarea din calitatea de membru a lui Răzvan Codru Vrabie. Cu alte cuvinte, numai cu presiuni sisifice, Comisia condusă de pesedistul Toni Greblă a „putut să constate“ că acuzațiile care i se aduc funcționarului cu nume de pasăre sunt adevărate.
Scandalul este deja cunoscut, dar pentru cei care au uitat despre ce era vorba, vom reaminti. Se făcea că doi prieteni buni, Victor Alistar și Codru Vrabie, se prefăceau că se luptă, în civil, cu corupția endemică din Romånia, toate acestea sub cupola unei organizații non-guvernamentale deghizate în port-stindardul pentru transparența și respectarea drepturilor civile din țara noastră, denumită cum altcumva decåt Tranparency International (TI). Stipendiată bine din vreo 18 surse, încearcă de ani de zile să se erijeze în principalul organism independent în lupta cu corupția romånească. În același spirit al dreptății nepărtinitoare și luptei împotriva corupției instituționale, Vrabie ar fi încercat, din interiorul ANI, să afle informații despre cum stau lucrurile în ancheta pe care această instituție o desfășura în verificarea declarațiilor de avere ale bunului său prieten, Victor AliSTAR-ul pesedist (despre care prietenii spuneau că vorbea la telefon mai mult cu Geoană, decåt cu soția sa), directorul executiv al Transparency International Romånia. La acea vreme, ANI îl controla pe Alistar la avere și nu le prea ieșea un BMW pe care acesta „uitase“ să-l declare. Cum prietenul la nevoie de cunoaște, Vrabie, angajat și la Transparency, și la CNI, a încercat să îmbine utilul cu plăcutul, adică să se facă util pentru tovarășul său Victor și plăcut tot pentru acesta în spălarea sa în fața inspectorilor de la ANI, curioși nevoie mare cu privire la BMW-ul nedeclarat al lui Victor. După ce Comisia juridică din Senat a observat că acuzațiile care i se aduc lui Vrabie sunt reale, pionul lui Alistar în ANI a țipat ca din gură de șarpe că nu a måncat usturoi și nici gura nu-i miroase. „Nu am fost anunțat despre decizia Comisiei juridice. Mă întreb cum este posibil să se întåmple așa ceva fără să mă cheme și pe mine să mă întrebe ce s-a întâmplat, ce părere am, cum răspund acuzațiilor. Nu m-a întrebat nimeni nimic“, a declarat Codru Vrabie, după ce 299 de zile nu a făcut o astfel de solicitare. Dacă avizul era în favoarea sa, probabil ar fi tăcut bine-mersi sau mai mult ar fi acuzat ANI că dorea să îl epureze neîntemeiat.
Ironic este că, odată cu demascarea în exclusivitate de către ziarul „Curentul“ a feței de șantajist ordinar a lui Sorin Roșca Stănescu și a colegului său de breaslă, combinatorul la fel de ordinar Bogdan Chirieac, Vrabie mi-a trimis o epistolă electronică în care tuna și fulgera cum că ceea ce am făcut noi atunci nu este deontologic și că ce am scris noi atunci „nu se numește jurnalism“. Tot în același registru, „ciripitorul“ lui Alistar era extrem de supărat pe „DI“, adică pe subsemnata, pentru că am publicat înregistrări cu șantajul celor doi pseudoziariști asupra lui Macovei.
Măcar noi am demascat doi șantajiști de cea mai joasă speță, care și astăzi ne provoacă silă pe Antene și Realității paralele, în schimb ce tu, vrăbiuță, camuflat în ONG-ist și funcționar al statului la bugetul căruia cotizăm zilnic în speranța unui viitor mai bun, faci trafic de influență și abuz în serviciu pentru tovarășu’ Alistar, „starul“ lui Geoană, care ar fi urmat să primească sprijinul PSD pentru a se întrona la Ministerul Justiției. Împreună cu Voicu la Interne, cei doi ar fi făcut probabil un tandem de excepție în lupta anticorupției… Recunosc, am și eu micile mele satisfacții.