(din dialogurile cu GP de pe Forumul www.pruteanu.ro)
(M.A.) Domnule Pruteanu, am o întrebare… După revoluția din 1989, nu ar fi fost oare mai bine ca puterea să fie acordată familiei regale? Întreb doar, nu dau cu parul…
Nu cred că era (am discutat despre asta și cu un mare scriitor român, Petru Dumitriu, și există un amplu pasaj în cartea pe care am publicat-o ulterior, Pactul cu diavolul; se poate citi și în saitul meu). Poporul visa în 1989 democrație, adică nutrea profund iluzia că va decide el cine să-l conducă. Or, regele avea o foarte redusă popularitate atunci (circa 7%); acum cred că e și mai mică. Nu se putea înscăuna un suveran împotriva voinței populare, super-surescitată în acele vremuri. Și nici nu cred c-ar fi fost o soluție înțeleaptă. Chiar dacă regele domnește, nu guvernează, fostul monarh era prea străin de realitățile românești ca să fi putut avea un cît de mic control al situației. Iar comportamentul ulterior al "Casei Regale" nu lasă loc unor nădejdi în această privință.
(C.) Ce părere aveți despre ultima găselniță a Învățămîntului: scoaterea teoriei evoluționiste din școală? Dacă la această oră mai există destui "fericiți" care să creadă în teoria creaționistă, e mai mult decît trist!
Dacă e adevărat și dacă se va pune în practică, e o mare prostie (o întoarcere la epoca Procesului maimuțelor). Teoria evoluționistă e considerată validă de o mare parte a populației globului (în care intră și oameni foarte învățați), așa încît ea trebuie adusă la cunoștința elevilor (la momentul potrivit) cu aceeași obiectivitate ca și marile concepții religioase. Altminteri, avem de-a face cu o escamotare, o pitire a unei părți din adevăr după cireș, o politică a struțului.
Totuși, nu se poate vorbi cu așa ușurătate despre "fericiții" întru o credință. Întrebarea e eternă și nu ați găsit dv. răspunsul final.
(Alt B.V.) Să respectăm Academia Română și să ținem seama de o hotărîre luată în mod democratic! Acolo a fost un vot! Dacă iubiți democrația trebuie să acceptați și anumite inconveniente ce țin de o decizie a majorității. Limba română nu se vorbește doar de către lingviști. Limba română este poporul român, cu bunele și cu relele sale.
În știință, nu "democrația" decide. Dacă se punea la vot, în 1600, cine se învîrtește în jurul cui: Soarele în jurul Pămîntului sau Pămîntul în jurul Soarelui, Giordano Bruno ar fi fost ars pe rug cu o majoritate zdrobitoare, "democratic". Azi, dacă am face un "referendum": balena e înrudită cu vaca sau cu știuca?, am fi surprinși să aflăm ce pește mare e balena. Adevărul științific e statuat de cel care știe, nu de mulțimea votanților. (În cazul de față, al lui î din a, întreaga comunitate științifică a lingviștilor, inclusiv academicienii lingviști, a fost împotriva deciziei heirupist "politice" a Academiei).
Enunțul dv. sună poetic și patetic. Dar chiar și în acest registru, zic mai abitir: cu atît mai mult merită să punem limbii române scrise reguli asemănătoare esenței poporului român: clare, raționale, firești.
(Alt B.V.) În limbă decide majoritatea celor ce-o vorbesc!
În limba vorbită, pe termen lung, da, majoritatea vorbitorilor instruiți decide. Dar nu și în privința convențiilor limbii scrise, unde, pentru a reglementa rezonabil, trebuie să știi istorie, lingvistică, fonologie, etimologie șcl. (E absurd să hotărăști prin vot popular unde e cratimă, unde e apostrof, unde "î", unde "â" etc.). Soluția adoptată samavolnic în 1993 e împotriva (v. http://www.pruteanu.ro/8forum/afisaref.php?id=29996) a peste un secol de demersuri întru cumințenia ortografiei.
(S.O.) Am văzut mai multe reportaje cu și despre Elena Băsescu… Biata fată era foarte emoționată. De aceea s-a exprimat așa de greșit… Mi-a plăcut cînd a spus că și-a asumat. Vorbea despre viața ei personală, dar nu numai…
Cuvîntul e nițelus la modă acum. (Se tinde și spre o neobișnuită folosire tranzitivă: Eu asum aceste lucruri. sau vag absolută: Eu am asumat. șce?!ț). Dar cred că d-ra Băsescu îl folosea… pe contrasens. D-ei dorea să nu se discute anumite lucruri, pe motivul că și le-a asumat. Adevărul e invers: dacă ți-ai asumat ceva, atunci trebuie să și discuți deschis.
Privitor la întrebările despre viața personală, d-ra Băsescu avea un răspuns mult mai simplu (pe care urmează să-l învețe): -Nu am nimic de spus/comentat.
Oricum am întoarce-o, propulsarea d-rei Băsescu în funcția de "secretar general" al unei secțiuni de partid rămîne o chestie ridicolă, balcanică. D-ra în cauză, simpatică în unele poze, nu a vădit public niciun fel de aptitudini politice, nu a avut niciun fel de intervenții cunoscute în chestiuni de-ale zilei (sociale, politice, economice, culturale, sportive). Lumea o știe doar din prezentări de rochii ori chiloței și alte mondenități frivole. În mod normal, partidul acela, prin acceptarea (și, desigur, manipularea) unei asemenea "parașutări", ar trebui să piardă masiv din credibilitate. Încălcînd principiul lui Peter (sau dictonul cizmarului), și d-ra Băsescu pierde.
