Lideri puși la încercare
Dacă la vremuri noi se cer oameni noi, la vreme de criză liderii politici adoptă formula ignorării sondajelor de popularitate. (Președintele Băsescu a spus-o clar: una sunt sondajele, alta alegerile. Iar de fluierăturile și vociferările ce au prefațat discursul său de ieri de la Constanța pare să fi făcut abstracție.) Cam cinică formula, dar asta e.
Oricum, trecem printr-un moment al impopularității oamenilor politici. Mai peste tot în lume. Barack Obama, revelația mondială a începutului de secol, a scăzut la 44% în sondaje și nu mai mult pentru că e sprijinit în continuare masiv de afroamericani. Angela Merkel bate recordurile negative ale social-democrației germane din ultimele trei decenii. La niveluri scăzute sunt cotați și Zapatero în Spania, Sarkozy în Franța, Berlusconi în Italia. Mai bine par a sta liderii ruși Putin (în continuare în frunte) și Medvedev, care după unele sondaje ar fi coboråt, dar nu prea mult, după altele chiar s-ar fi redresat ori au șansa să revină, cu toate necazurile care s-au abătut asupra Rusiei, pe långă cele ale crizei mondiale, adică de la atentatele teroriste la incendiiile de pădure fără precedent ca amploare și pagube (după unii, cam un procent din PIB).
Toți cei de mai sus s-au prezentat în fața națiunilor lor ca oameni ai reformelor, ca buni gestionari ai crizei. Dar criza nu s-a terminat și armatele de șomeri se îngroașă, clasa mijlocie și păturile cele mai nevoiașe sunt cele mai lovite, eforturile de reducere a deficitelor prin austeritate sporită excelează printr-o inventivitate parcă nesecată.
Unii – puțini – au reușit ceva performanțe și primul dintre ei este președintele Obama, care a lansat cea mai mare reformă socială din ultimii 50 de ani ai istoriei SUA, dar cu mai mult nu se prea poate lăuda, s-a cam împotmolit. Blocajele și poticnelile, reținerile sau incompetența sporesc tentația de a recurge la populisme de tot felul. Soluția cu priză la public, facilă dar înșelătoare, a populismului îi atrage și pe liderii zilei, și opoziția.
Cea mai preocupantă, mai neliniștitoare perspectivă apare însă acolo unde nu există viziune și strategie de relansare. Aici, Romånia este un exemplu nedorit, cu toate că într-un clasament al „statelor greșite“ ale lumii, întocmit de „Foreign Policy“, țara noastră nu este nici „în stare critică“, nici „în pericol“, ci „la limită“, adică în „jumătatea bună“ a topului, pe poziția 128 (ceva mai bine ca Bulgaria – 126, dar mai slab ca Ungaria – 141, din vreo 200 de state).
Care este viitorul actualilor lideri, într-un fel de sacrificiu, de a fi realeși? Obama are șanse certe, popularitatea lui e mai mare decåt cea a lui Reagan sau Clinton după doi ani de guvernare. Merkel și Berlusconi pot arunca prosopul, Sarkozy are ceva șanse, iar Zapatero și Băsescu ies, constituțional, dintr-o nouă cursă pentru putere. Oricum, președintele Băsescu s-a detașat public de implicare directă în problematica crizei, nu e treaba șefului statului, dă de înțeles domnia sa. Criza din Romånia, mai spune președintele, nu se va încheia înainte de criza mondială. De asta suntem cu toții siguri, dar ce ne facem dacă la noi criza va dura în continuare?
