La împlinirea vârstei de 80 de ani, acad. Nicolae Cajal afirma că longevitatea sa este o consecință a câtorva principii – optimismul, umorul și convingerea că lucrurile rele trec – care i-au dat puterea să aducă importante contribuții științifice în domeniul virusologiei, să formeze o școală științifică ai cărui discipoli îl venerează, să se afirme în viața civică deopotrivă ca un bun român și un bun evreu, ca un iubitor de familie. Însumându-le, ne-a lăsat tuturor un model de viață pentru care generozitatea, bunătatea sunt însemnele unei reale inteligențe superioare, ale demnității de a-ți asuma și împlini menirea de a fi om. La trecerea unui deceniu de când academicianul Nicolae Cajal a pornit pe drumul veșniciei, în aula Academiei Române s-a desfășurat o sesiunea comemorativă „10 ani de la trecerea în neființă a academicianului Nicolae Cajal“, organizată de Academia Română și Fundația „Nicolae Cajal“. A fost o împreună aducere aminte a Savantului, Profesorului, Cetățeanului, Omului a cărui personalitate armonios alcătuită este un model de neuitat și o prezență inspiratoare. „Acad. Nicolae Cajal a fost un om despre care realitatea te obligă să rostești numai superlative“ a afirmat acad. Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual, care a moderat lucrările sesiunii. Sesiunea s-a deschis cu alocuțiunea academicianului Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, care a omagiat deopotrivă savantul și unul dintre cei mai distinși membri ai Academiei Române, pentru un timp vicepreședinte al ei, a cărui înțelepciune în abordarea și rezolvarea unor probleme menține în actualitate întrebarea: „Ce ar fi spus acad. Nicolae Cajal?“ Despre viața și activitatea acad. Nicolae Cajal au vorbit, E.S. Ion Iliescu, președinte; dr. ing. Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru cercetare; prof. Ecaterina Andronescu, președinte Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului Românei; acad. Victor Voicu, președintele Secției de ?ê?£tiințe Medicale; acad. Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual; prof. univ. Irinel Popescu, președinte al Academiei de ?ê?£tiințe Medicale, membru corespondent al Academiei Române, acad. Maya Simionescu, președinte al Secției de ?ê?£tiințe Biologice a Academiei Române; prof. dr. Costin Cernescu, director onorific al Institutului de Virusologie „?ê?£t. S. Nicolau“, membru corespondent al Academiei Române; prof. Vasile Stănescu, director al Fundației Familia Menachem H. Elias, membru de onoare al Academiei Române; prof. dr. ?ê?£tefan Constantinescu, director pentru cooperare europeană la Institutul de Virusologie „?ê?£t. S. Nicolau“, profesor la Universitatea Catolică din Louvain; dr. Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România; dr. ?ê?£tefan Cajal și dr. Oswald Hörer, membru de onoare al Academiei de ?ê?£tiințe Medicale din România; dr. Dana Safta, director medical al Spitalului Elias; dr. Catherine d. Deugarte, clinical Professor University of California, Los Angeles; dr. Simona Soare, medic specialist la Spitalul Elias; Carmen Dumitru, vicepreședinte al Fundației „Acad. Nicolae Cajal“, și dr. Irina Cajal-Marin, președinte al Fundației „Acad. Nicolae Cajal“.
Itinerar biografic
Acad. Nicolae Cajal s-a născut la 1 octombrie 1919 și tatăl său, Marcu Cajal, a fost unul dintre cei mai apreciați medici pediatri. După absolvirea studiilor liceale, Nicolae Cajal a urmat facultatea de Medicină din București și a obținut două doctorate – în medicină și chirurgie, apoi în științe. Din anul 1945 a început o prestigioasă carieră științifică și didactică – mai întâi în laboratoarele de virusologie ale Catedrei de virusologie, unde l-a avut ca îndrumător pe acad. ?ê?£tefan S. Nicolau, pe care îl numea cu recunoștință părintele său spiritual. În anul 1966 a devenit profesor și șef al Catedrei de virusologie a Facultății de Medicină din București. Din anul 1967 a fost director al Institutului de Virusologie „?ê?£t. S. Nicolau“ al Academiei Române unde a dezvoltat o școală științifică recunoscută pentru valoarea contribuțiilor științifice. A desfășurat o bogată activitate științifică ale cărei rezultate sunt însumate în peste 400 de lucrări apărute în țară și peste hotare. Exemplare au fost respectul și recunoștința față de înaintași, în primul rând față de ?ê?£t. S. Nicolau, creatorul școlii românești de virusologie, căruia i-a dedicat discursul de recepție susținut la Academia Română în anul 1991 și s-a îngrijit de redactarea „Operelor alese“. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963 și titular în 1990, an în care a fost ales și vicepreședinte al acestui for, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1994. Între anii 1990-1992 a fost senator pentru municipiul București din partea FSN. Din anul 1994 a fost și președintele Comunității Evreiești din România. Calitățile savantului, ale Profesorului și ale Omului Nicolae Cajal au fost recunoscute și prin alegerea ca membru a instituții naționale și internaționale și decernarea a numeroase titluri academice. De toate ținând seama, toți participanții au fost de acord că Nicolae Cajal a fost un om înzestrat cu rara vocație a dăruirii pentru binele celor din jur și așa înțelegem de ce amintirea sa este stimulatoare și astăzi iar pentru colaboratori apropiați o prezență vie, binefăcătoare. Între altele, de neuitat este pledoaria sa pentru cultură în care vedea o condiție a demnității umane, în afara ei existând riscul să devenim monștri. Semnificativ, a elaborat conceptul „realsemitismul“, convins că o cunoaștere a contribuției evreilor la dezvoltarea României moderne poate fi temeiul unor relații de bună înțelegere și conviețuire.
Generozitatea ca stil de viață
Personalitățile care l-au evocat au făcut-o firește fiecare din perspectiva proprie și împreună au creionat imaginea academicianului Nicolae Cajal, omul pentru care generozitatea a fost un stil de viață; o generozitate asemenea unei puteri care creștea pe măsura exersării cotidiene. Pentru toți, cum spunea prof. univ. Costin Cernescu, membru corespondent al Academiei Române, a vorbi despre Profesorul Cajal este a vorbi la prezent. Colaborator apropiat al savantului, care i-a și urmat la conducerea Institutului, prof. Costin Cernescu a menționat câteva dintre principiile care se constituie ca o prețioasă moștenire și dintre care menționăm: „Nu pleca de la premiza că ești cel mai competent în domeniu; alege colaboratorii după capacități și fii capabil să mobilizezi capacitățile lor; ia decizii numai dacă sunt bazate pe premize teoretice și practice autentice, pe experiența și dedicația colectivului; nu susține proiecte care presupun miracole, însoțește concluziile cu glume sau proverbe ce confirmă realitatea cotidiană.“ Era înzestrat cu o inteligență „destinsă, binevoitoare, gata să dizolve orice ambiguitate în substratul benign al unei glume“. Optimismul său contagios nu l-a părăsit niciodată, nici în ultimele clipe când era bolnav, dimpotrivă, l-a apărat împotriva suferinței și „nu a renunțat la dăruirea și căldura proverbială, la toleranță și solicitudine, calități care l-au făcut atât de respectat și iubit“.
Pe drept cuvânt, prof. ?ê?£tefan Constantinescu se considera dator să constate că odată cu acad. Nicolae Cajal „știința și societatea românească a pierdut o mare personalitate, un inspirator de echilibru și înțelepciune“. Împreună cu ?ê?£t. S. Nicolau, Nicolae Cajal a fost un „maestru“ în medicina experimentală exersându-și excelența în domenii cum sunt fiziopatologia, anatomia patologică, histologia, imunologia și microbiologia medicală. Într-un moment în care în România autoritățile politice nu îngăduiau să se vorbească despre SIDA, negând practic existența ei, Nicolae Cajal, împreună cu alți specialiști a făcut posibil…imposibilul. Adică, în primăvara anului 1989 a făcut posibilă descoperirea unei epidemii de SIDA pediatrică, mai precis era vorba de 10.000 de copii cu vârste între 1-3 ani care erau infectați cu HIV1. „Fără această implicare, România ar fi avut un număr imens de copii infectați cu HIV1“. Pe temeiul acestui studiu,“ imediat după 1990, a fost introdusă testarea obligatorie la toate centrele de transfuzii“. Asemănător s-au petrecut lucrurile și în cazul hepatitelor virale, infecția cu virusul West-Nile ș.a. Încrezător în valoarea școlii științifice, afirma că „pasul predecesorului este pragul de la care începe inițierea și activitatea elevului“. Însuși Nicolae Cajal se înscrie în marea școală românească de medicină, având ca predecesori pe Victor Babeș, Constantin Levaditi, ?ê?£t. S. Nicolau.
Acad. Maya Simionescu mărturisea că a avut uneori sentimentul că acad. Nicolae Cajal a avut „misiunea de a face lumea mai bună, mai trăitoare“. În parte, cât e dat unui om, a și reușit câtă vreme „spiritele rele, spiritele răzbunătoare se retrăgeau rușinate și se ascundeau de ochii lumii“. A apărat consecvent idealurile perene ale vieții: „știința, viața, oamenii, profesia, prietenii și nu în cele din urmă familia“. Mărturisea chiar că și-a lua „libertatea de a accepta robia efortului creativ destinat oamenilor“. Avea o concepție filosofică pe care o aplica: unde era discordie, aducea armonie; unde era răutate, aducea bunătate; unde era disperare, aducea speranță și unde era tristețe, aducea bucurie“. Demn de toată admirația și astăzi este curajul cu care și-a expus punctul de vedere în cazul Nicolae Paulescu, ale cărui merite „sunt mari, sunt deosebite și trebuie relevate la valoarea lor“. În virtutea acestor merite l-a și propus pe descoperitorul insulinei ca membru postmortem al Academiei Române. Argumenta că „se impune o disociere obligatorie între contribuția științifică în combaterea diabetului și opțiunile antisemite…sunt două probleme deosebite și trebuie considerate ca atare“.
Generozitatea izvorâtă dintr-o inteligență cu totul superioară, optimismul, dăruirea, umorul i-au asigurat o tinerețe spirituală remarcabilă și succes în exercitarea „funcției asumate de a fi avocat al înțelegerii, păcii, concilierii“. Ascultând toate aceste cuvinte parcă simțeam cum de undeva, de sus, acad. Nicolae Cajal ne îmbrățișa cu zâmbetul senin, împărtășind bucuria de a fi alături de colegii și colaboratorii săi în aula Academiei Române, pe care a slujit-o întreaga viață văzând în ea un summum al celor mai nobile calități intelectuale și etice.
Elena Solunca Moise
