Convorbire cu acad. Răzvan Theodorescu
Pe 23 aprilie s-au împlinit 50 de ani de la înființarea Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (AISSEE) și cu acest prilej Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual al cărei președinte sunteți a organizat o sesiune jubiliară. După cuprinzătoarea retrospectivă pe care ați prezentat-o în calitate de secretar general perpetuu al AISSE, au prezentat comunicări, prof. Nicolae ?ê?£erban Tanașoca, președintele Comitetului Național de Studii Sud-Est Europene, prof. univ. Zoe Petre, Conf. univ. Ioana Feodorov, prof. univ. Valeriu Râpeanu și prof, univ. Zamfira Mihail. Privind înapoi cu jumătate de secol, care au fost circumstanțele în care s-a înființat această Asociație științifică dar și cu un impact politic benefic?
Întrebarea este binevenită pentru că puțină lume știe că, după 1944, din punct de vedere cultural, au fost mai multe etape. Au fost etape de liberalizare cum a fost cea de la mijlocul anilor 50, urmată de un moment neostalinist după revoluția din Ungaria, când zona științelor umaniste a trecut prin momente dramatice. În 1959 profesorii Ion Nestor, Mihai Berza și Dionisie Pippidi au fost acuzați public iar studentul Răzvan Theodorescu, implicat în apărarea profesorilor, a fost exmatriculat. Prin 1963, lucrurile începeau să se schimbe; fără să se facă public, se lansau documentele pentru ușoara despărțire de Uniunea Sovietică din 1964. Ei bine, acum profesorii Mihai Berza și Dionisie Pippidi, care fuseseră amenințați cu darea afară din Universitate, au fost aleși membri corespondenți ai Academiei Românei și studentul Răzvan Theodorescu termina facultatea, era reabilitat și lucra la un institut academic. Pe plan extern, se știe erau cele două blocuri militare care se confruntau în această parte a lumii. În acest context, s-a anunțat că la 23 aprilie s-a înființat AISSE. Emil Condurachi, „zâna bună a vieții mele“ și a multora, într-un demers exemplar de interdisciplinaritate, împreună cu alți savanți, și am să amintesc doar pe Denys Zakythinos și Bedrettin Tuncel, pe Pierre Demargne și Franjo Barišic, pe Nikolai Todorov, Aleksis Buda, Sir Ronald Syme și Jean d’Ormesson au luat decizia ca, prin academiile lor să creeze AISSE. Emil Condurachi a fost inima acestui demers și, prin bunăvoința sa am participat la acțiunile Asociației. Alături de Emil Condurachi stăteau Virgil Cândea, Valentin Lipatti, Nicolae Fotino și Valeriu Râpeanu. Înființată deci din inițiativa comisiei Naționale Române pentru UNESCO, beneficiind la început de sprijinul ei moral și material. Asociația are sediul la București, România urmând a fi reprezentată de secretarul general al Asociației, iar președintele urma să fie ales. S-a ales România ca centru fiindcă era singura țară care nu avea nici un contencios cu restul țărilor din zonă.
Care au fost obiectivele?
Aria preocupărilor Asociației acoperă întreg domeniul științelor umaniste cu obiective ca promovarea studiului civilizațiilor din spațiul sud-est european, relațiile lor cu civilizațiile din Europa și restul lumii, aportul lor la patrimoniul universal.
?ê?£i relevanța politică?
Relevanța politică este legată de faptul că din singurul spațiu conflictual, de înfruntare directă pe continent, Sud-Estul european a devenit, până în 1989 un spațiu de colaborare și asta într-un loc în care naționalismele sunt acute. Aceste aspecte s-au discutat și trebuie spus că Emil Condurachi și colaboratorii săi erau niște moderatori admirabili. Îmi amintesc de anul 1974, când a fost criza cipriotă, care era una mediteraneană la București s-au întâlnit și au discutat greci și turci; la fel în anul 1999, în timpul războiului din Serbia.
În anul 1999 erați deja secretar general al Asociației de cinci ani, urmând acad. Virgil Cândea.
Am organizat Congresul de la București destul de dificil. Era războiul din Serbia. Apoi aveam o funcție publică, eram președintele Forumului Democrat din România care nu era în relațiile cele mai bune cu Guvernul de atunci și totuși am colaborat foarte bine cu președintele Emil Constantinescu și cu colega mea Zoe Petre. Trebuie să-l amintesc pe Ion Rațiu care a donat o sumă consistentă pentru Congres. În vremea crizei din Kosovo, Congresul s-a desfășurat la Tirana și așa am devenit membru al Academiilor din Albania și Macedonia.
Cât de necesară mai este astăzi Asociația, o instituție în primul rând științifică?
Astăzi, Asociația este mai necesară ca oricând pentru că spațiul sud-est european este încă fracturat între cei care fac parte din UE și cei care nu fac parte, cum sunt Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia, Albania. Noi facem și diplomație culturală. Iată, peste câteva luni, o să merg la Zagreb, unde se anunță conflicte între sârbi și croați și mi s-a cerut arbitrajul în probleme științifice, dar care, până la urmă, devin politice.
De ce este important ca sediul Asociației să fie la București?
Să ne înțelegem. România a pierdut statutul de leadership în sud-estul Europei. L-am avut în perioada interbelică, pe vremea lui Nicolae Titulescu și a Reginei Maria supranumită „soacra Balcanilor“ pentru că o fiică era căsătorită cu regele Greciei și o alta cu cel al Iugoslaviei. Am fost și în timpul comunismului.
Când România a fost un fel de mediator între Iugoslavia și URSS.
Exact. Apoi, poziția lui Ceaușescu a fost foarte interesantă. Când judecăm ce a fost, trebuie să nu aruncăm pe fereastră întreg trecutul și să înțelegem că politica noastră externă a fost una foarte inteligentă. Mircea Malița a fost un eminent diplomat. La fel, Cornel Mănescu sau ?ê?£tefan Andrei, care, într-un anumit moment, ne-a salvat Asociația. Acum, continuăm cu mijloace reduse, UNESCO el însuși nemaiavând importanța de odinioară și noi, cum se știe, suntem sub egida UNESCO. Am reușit, în anul 1999, să facem Congresul cu problema sârbă, încă sângerândă; la fel în anul 2004, când era problema Kosovo. Sigur, faptul că atunci eram ministrul Culturi mă făcea să am altă intrare la UNESCO. În orice caz, am reușit să supraviețuim și, acum, AISSEE este recunoscută ca atare în 25 de țări.
Acum trebuie să pregătiți și următoarea generație de specialiști. La sesiune au fost destul de mulți tineri.
Erau și studenți de-ai mei. Acum s-a ridicat o generație mai tânără de specialiști, a celor de 50-60 de ani. Ideea este că trebuie să găsim specialiști de talia lui Emil Condurachi și a lui Virgil Cândea și în materie de diplomație culturală și asta este foarte greu. E foarte greu pentru că trebuie găsit cineva care să fie un savant recunoscut de toată comunitatea internațională, dar să fie ceva mai mult. Eu am învățat multe de la Emil Condurachi și încerc să le aplic din când în când. Acum privesc în jur și aștept să vină tineri interesați de problematica sud-est europeană. Deocamdată, pe plan internațional este recunoscut Nicolae ?ê?£erban Tanașoca, de pildă.
Activitatea Asociației arată că știința reușește că conlucreze bine cu politica și chiar îi este deosebit de folositoare în momente oarecum critice.
Am să vă dau un exemplu legat chiar de propria mea persoană. În 1974, am lansat teza coridoarelor culturale ale sud-estului european care acum este un proiect patronat de șefii de stat. Despre acest proiect m-a întrebat președintele Băsescu, când a fost la Varna unde șefii de stat s-au adunat să discute despre coridoarele culturale și în mesajul UNESCO se spunea că proiectul a fost gândit pe baza conceptului lansat de cercetătorul român Răzvan Theodorescu.
Acum, „coridoarele Theodorescu“ au intrat aproape în limbajul comun.
Da, și nu numai în sens științific, dar și economic și juridic. Eu spun că atunci când oamenii politici privesc spre zona noastră, a științei, este bine.
În „Analiza spectrală a Europei“, Keyserling scrie că dacă Balcanii nu ar fi existat, ar fi trebuit inventați.
Exact. Are perfectă dreptate, pentru că toată istoria europeană ține de acest spațiu.
?ê?£i, pentru că a venit vorba, ce se înțelege prin spațiul balcanic?
Într-un raport despre spațiul sud-estului european, l-am definit pornind de la Rupert von Schumacher. Anume, Sud-Estul Europei este spațiul cuprins între punctul cel mai nordic al Adriaticei, Trieste, și punctul cel mai nordic al Mării Negre, Odessa. Am încercat să lămuresc mai bine această problemă și am avut prilejul să menționez că estul european este format din două mari zone – zona ucraineano-rusă și aceea de sud-est. Zona sud-est europeană este formată, la rândul ei, din zona balcanică – Grecia, Bulgaria, Albania, statele fostei Iugoslavii, Turcia europeană – și zona carpato –danubiană – pontică, formată din România și Republica Moldova.
Elena Solunca Moise
