În ziua de 10 noiembrie 1508, la Târgoviște, apărea "Liturghierul lui Macarie", prima tipăritură în spațiul românesc și lumea ortodoxă, moment marcat, la trecerea a 500 de ani, de o sesiune festivă organizată de Academia Română și Patriarhia Română. În deschidere, acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, a amintit că, la puțin peste o de jumătate de veac după ce Guttenberg oferise umanității tiparul, apariția "Liturghierului lui Macarie" a însemnat un moment fast în evoluția spirituală a poporului nostru. "Reușind să ne păstrăm stabilitatea, domnitorii, clasa conducătoare și, mai ales, credința, printr-un abil compromis istoric, au putut să păstreze un loc în procesele care se desfășurau în lumea creștină și să fim de ajutor celor a căror soartă a fost mai grea decât a noastră". Au urmat, în 1510, "Octoihul" și, în 1512, "Tetraevanghelul", care aveau să se răspândească până dincolo de spațiul românesc.
P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al Academiei Române, a prezentat comunicarea cu tema "Sfânta Liturghie – izvor de viață sfântă și de lumină veșnică", înțeleasă ca "lucrare a poporului dreptcredincios pentru a preamări pe Dumnezeu, dar și lucrarea lui Dumnezeu pentru a sfinți poporul dreptcredincios". Sfânta Liturghie a fost analizată amplu ca izvor de cultură creștină, de dărnicie sau de filantropie creștină, de continuitate și unitate românească și de comuniune ortodoxă universală. "Artele și toată cultura poporului român au izvorât din cult, încât se poate spune că sufletul culturii românești este cultul ortodox… În Biserică s-a născut arta religioasă sau sacră, și anume muzica, poezia și literatura religioasă, miniatura, caligrafia, tiparul bisericesc, arhitectura, sculptura bisericească, iconografia, broderia ș.a. Toate acestea au inspirat și luminat apoi cultura poporului român: școala, limba, literatura, arta, folclorul, onomastica, toponimia, sărbătorile legale, cultul eroilor, stema țării, imnul național, dar mai ales jertfelnicia și răbdarea românilor cu speranța biruinței asupra răului, cu tărie a legăturii dintre Crucea și învierea lui Hristos, arătată în viața poporului credincios". Tot prin Liturghie a fost inspirată și susținută "o cultură a continuității creștine, iar circulația cărților de cult în limba română în toate provinciile românești a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale, încât putem spune că Liturghia a format și salvat România creștină".
Pentru acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, "Liturghierul" este "o carte de mântuire a sufletului" și face parte din patrimoniul spiritual național. Limba slavonă în care este scris "Liturghierul", ca și cărțile lui Nicolae Milescu sau Dimitrie Cantemir, face parte din cultura noastră și trebuie să recunoaștem acest fapt, "fără acele exagerări localiste, care nu fac parte din limbajul real al culturii". În acest context, acad. Eugen Simion a spus că Institutul de teorie și istorie literară "George Călinescu" pregătește o enciclopedie a literaturii românești medievale care, în esență, este o enciclopedie a literaturii religioase.
ÎPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei a înfățișat pe larg evenimentele care au consacrat această veche cetate de scaun ca "o capitală a tiparului românesc". "Activitatea tipografică a lui Macarie este cu adevărat meritorie dacă ținem seama de epoca în care a activat, o perioadă deosebit de grea pentru creștinii răsăriteni. Într-o vreme când cel mai mare imperiu din Mediterana orientală pândea momentul unei noi expansiuni spre centrul Europei… Țara Românească, voievodul valah Neagoe Basarab încurajează cultura și tiparul, susține mănăstiri ortodoxe din țară și din Balcani, conduce țara cu înțelepciune, ca un adevărat bazileu bizantin, promovând un adevărat centru de iradiere cultural-religios tacit. Format cu multă măiestrie de către Nifon, Patriarh ecumenic al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, Neagoe Basarab pornește o adevărată ofensivă culturală și religioasă antiotomană, conștient că rămăsese sigurul fundament real al creștinismului în Balcani". Activitatea lui Macarie se înscrie în curentul de efervescență și înnoire religioasă "care va constitui fundalul rezistenței creștine în sud-estul Europei".
Acad. Răzvan Theodorescu a răspuns la întrebarea: Ce era principatul valah și care erau direcțiile de căpetenie ale unei țări întemeiate de un veac și jumătate, aflate la răscrucea drumurilor de negoț, de război și cultură care legau sau confruntau Orientul, unde musulmanii cuceriseră Bizanțul creștin și Occidentul catolic ale cărui principale state erau frământate de puternice războaie dinastice? Într-o amplă frescă istorico-politică și culturală au fost descrise luptele dinastice care au avut două rezultate excepționale în ordinea vizualului și o situație unică în cultura veche. Ctitoriile domnești cu întreaga lor splendoare și aducerea tiparului pe filieră venețiano-balcanică au însemnat intrarea într-o nouă vârstă a culturii noastre vechi, "aparent mai coerentă, mai lipsită de prezențe externe majore, mai națională". "Sinteză de civilizație de la Carpați și Dunărea de Jos, momentul Macarie rămâne unul memorabil".
Prof. pr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, a extins tematica, aducând în discuție traducerea Sfintei Scripturi în limba română rememorând psaltirea Siriană, Voronețiană, momentul Hurmuzachi și Codicile venețian și alte cărți religioase care au circulat în manuscris până la Simion Ștefan cu Noul Testament de la Bălgrad și apariția Bibliei de la București. Între toți acești ctitori de cultură, diaconul Coresi, Mitropolitul Dosoftei și Mitropolitul martir Antim Ivireanul reprezintă "cele trei uși prin care "Liturghierul" a intrat în altarul bisericii românești, dar Liturghierul lui Antim Ivireanul a intrat prin ușile împărătești, a rămas acolo până în zilele noastre și nădăjduim să rămână și în veacurile ce vor veni".
Cu prof. Gabriel Ștrempel ne-am întors la "smeritul ieromonah Macarie", a cărui muncă a răspuns nevoilor de carte pentru Țara Românească ca și ale creștinătății ce folosea în scrisul bisericesc idiomul slav medio-bulgar. Tiparnița lui a fost "o creație autohtonă" și evocând acel moment "putem afirma cu mândrie că Țara Românească s-a găsit în fruntea multor state vecine la începutul secolului al XVI-lea în ceea ce privește producția de carte, că am putut ajuta popoarele din jur cu larghețe sute de ani". În încheiere, acad. Gheorghe Mihăilă a citit epilogurile celor trei cărți ale lui Macarie în versiune românească, subliniind că, dincolo de unele întrebări care mai persistă, ele atestă indubitabil începuturile tiparului românesc acum 500 de ani.
Sesiunea a fost prefațată de vernisarea unei expoziții cu cele mai reprezentative tipărituri românești de-a lungul a jumătate de mileniu și deschiderea sălii de lectură "Virgil Cândea", la Biblioteca Academiei Române.
