Moscova (in ciuda celor intamplate la Mondialele de fotbal) nu mai crede in lacrimi… De ce spun aceasta? Simplu: pentru ca Festivalul cinematografic de astazi – asta ar fi prima mea constatare – nu mai seamana cu editiile anilor trecuti. Vorbesc in foarte buna cunostiinta de cauza. Am fost, de-a lungul anilor, de cel putin zece ori la Festivalul de la Moscova: mi s-a parut, de la primele mele incursiuni – cand festivalul era intr-un an la Moscova, in alt an la Karlovy Vary – ca este una dintre cele mai importante reuniuni cinematografice europene (si chiar mondiale). Amintirile mele sunt menite sa invinga timpul. Intr-un an, de pilda, cand rula pe marele ecran al festivalului de la Moscova filmul lui Sergiu Nicolaescu, Mihai Viteazul, dupa ce se anuntase in sala imensa din Kremlin ca tocmai se nascuse baiatul operatorului George Cornea, pelicula a fost – inexplicabil – intrerupta, iar noi, cei din loja, am sarit ca arsi – eram cu Sergiu Nicolaescu, cu George Cornea, cu altii – pentru a repara eroarea: se omisesera doua acte, am intervenit cu totii, dar lucrurile s-au aranjat imediat, filmul a fost reluat in forma sa originara, sala a aplaudat, iar filmul a plecat de la Moscova chiar cu un important premiu. Alta data, peste vreo opt ani, cand eram la Moscova impreuna cu realizatori principali ai filmului Lumina palida a durerii de Iulian Mihu, intr-o seara festiva, am avut prilejul sa-l cunosc pe Nikita Mihalkov – eram cu superba interpreta principala, Liliana Tudor (Iorgulescu) – si, de atunci, pastrez un autograf sublim, pe manseta (il mai pastrezi Liliana?), chiar de la celebrul regizor rus. Dar festivalul de la Moscova, in ciuda tuturor acestor -amanunte- de ieri si de alaltaieri, s-a schimbat radical de la ultima mea vizita moscovita: am intarziat de la -deschiderea festiva-, dar am inteles ca a fost o deschidere -pe cinste-, iar tot ce a urmat – inclusiv perspectiva Moscovei pe ferestrele hotelului -Metropol- (sau… perspectiva hotelului -Metropol- vazuta din afara sau dinlauntru) – arata cu totul altfel decat acum multi ani, cand, totusi, daca suntem cinstiti (si, poate, randurile de mai sus pot fi interpretate ca nostalgice) filmul romanesc fiinta, deci noi aveam un motiv suplimentar de bucurie.
Cel de-al 24-lea Festival International al Filmului de la Moscova s-a inaugurat cu proiectia (in premiera pentru Rusia) a filmului 8 femei de Francois Ozon, un film care a fost distins cu premiul pentru -cea mai buna interpretare colectiva- la Berlin, in 2002. Nici nu este de mirare acest premiu -de interpretare colectiva-: din distributia filmului au facut parte actrite (e vorba despre opt femei) precum – credeti-ma – Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Emmanuelle Beart, Fanny Ardant, Virginie Ledoyen, Danielle Darrieux, Ludivine Sagnier, Firmine Richard. Sunt opt actrite, intr-adevar, pe cinste, intr-un film de succes care porneste de la piesa politista a lui Robert Thomas, reprezentata adesea in Romania. Cat despre regizor, Francois Ozon, ar fi de subliniat doua-trei elemente esentiale: are 45 de ani, a debutat cu filmul Micuta moarte si a primit un premiu important (-Leopardul de maine-), la Locarno, pentru filmul O rochie de vara.
In competitie figureaza 15 filme de lung metraj, multe dintre ele fiind datorate unor cineasti de prim rang ai filmului mondial. Cateva exemple? Invierea, de pilda, este o ecranizare (si nu o ecranizare oarecare!) a romanului cu titlu omonim al scriitorului clasic rus Lev Tolstoi, datorata unui -tandem- regizoral celebru, Vittorio si Paolo Taviani. Cunoasteti, desigur, regizorii! Daca nu, va amintesc cateva dintre peliculele lor (pe care mi le amintesc acum, fara teroarea dictionarelor): Sub semnul scorpionului, San Michele avea un cocos, Allonsanfan, Padre padrone, Noaptea sfantului Lorenzo, Buna dimineata Babilon (superbul film Buna dimineata Babilon!), Soare chiar si noaptea, Luna florilor, Afinitati elective. Regizorului Bob Rafaelson (care, in 1970, propunea excelentul film Cinci piese usoare, iar apoi, dupa un deceniu, realiza remake-ul Postasul suna intotdeauna de doua ori) a prezentat un policier original, No Good Deed, dupa Dashiell Hammet, cu Samuel L. Jackson (pe care tocmai il vazusem la Bucuresti intr-un film de Tarantino). Bob Rafaelson este prezent la Moscova, a participat la ceremonia inaugurala, fiind intampinat de Nikita Mihalkov (care – n-am fost atent – nu stiu daca i-a scris ceva pe manseta)… Un alt regizor important prezent in competitie este Krzysztof Zanussi (pe care-l iubim pentru Structura cristalului, Viata de familie, Iluminare si atatea altele, pana in prezentul imediat): noul sau film este intitulat Suppliment si face legatura cu filme mai vechi ale cineastului precum Constanta si Anul soarelui linistit. La jumatatea festivalului putem considera ca filmele amintite intra in competitia pentru premii, alaturi de pelicule din Iran, Japonia, Danemarca, Finlanda, Austria, Cehia, Grecia, Brazilia si, bineinteles, Rusia.
Festivalul – ca de obicei – cuprinde o serie intreaga de sectiuni, pe care voi incerca sa le -rezum- intr-o corespondenta urmatoare. Deocamdata dau o singura -cifra-: cam 200 de titluri vor figura pe ecranul diverselor sectiuni ale festivalului. Cifra este impresionanta, si pentru a vedea cat mai multe dintre peliculele festivalului (deci pentru a profita cat mai mult de filme, in afara competitiei propriu-zise) este recomandabil sa fii foarte bun si la cross. Dintre oaspetii festivalului, iata cateva alte nume, prezente sau asteptate: Juliette Binoche – o stiti (nu-i asa?) din Albastru de Krzysztof Kieslovski, din Husarul pe acoperis de Jean-Paul Rappeneau, din Pacientul englez de Anthony Minghella? – , Sharon Stone – care debuta in urma cu peste doua decenii intr-un film de Woody Allen, Amintiri la Stardust Hotel, si devenea, pur si simplu, celebra, prin rolul din Basic Instinct de Paul Verhoeven. Cat despre Harvey Keitel – se stie de pe acum -, el va primi premiul -Konstantin Stanislavski-, pentru contributia sa la a saptea arta. Anul trecut, acest premiu a revenit lui Jack Nicholson. Despre altele, altadata…
