Home Cultură Al IV-lea Congres de Neouroendocrinologie

Al IV-lea Congres de Neouroendocrinologie

DISTRIBUIŢI

Eveniment

Între 26-28 mai s-a desfășurat cea de a IV-a ediție a Congresului Național de Neuroendocrinologie, cu participare internațională, organizat de Academia Română, Academia de Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ și Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie.

Ședința inaugurală, desfășurată în aula Academiei Române, a fost dedicată profesorului Grigore T. Popa (1892-1948) evocat de acad. Laurențiu Mircea Popescu, președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române, care a amintit de seria „Memorialul Grigore T. Popa“, inițiată în 1992, și deschisă de acad. Ion Hăulică, „cunoscut pe plan național și internațional pentru preocupări la limita dintre neurologie și endocrinologie, ilustrate de Grigore T. Popa“. Născut în 1892, Grigore T. Popa a făcut Facultatea de Medicină din Iași și, în 1925, beneficiind de o bursă Rockefeller, și-a continuat studiile de specialitate la Chicago, la Stațiunea Biologică Ma-rină de la Woods-Hale (SUA) și la University College din Londra, unde s-a și consacrat. La numai 36 de ani a devenit profesor titular de anatomie la Facultatea de Medicină din Iași după care, în 1942, s-a mutat la Facultatea de Medicină din București. În 1936, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Personalitate recunoscută pe plan internațional, Grigore T. Popa este renumit mai ales pentru descrierea sistemului port-hipofizar, care pune în evidență raportul dintre aparatul endocrin și diencefal, făcută împreună cu U. Fielding. În 1936 înființează, cu M. Sadoveanu și G. Topârceanu, revista „Însemnări ieșene“, la care au colaborat personalități importante ale culturii noastre. În anul 2003 a apărut lucrarea „Reforma spiritului“, care întregește imaginea complexă a medicului, savantului, profesorului, scriitorului și omului Grigore T. Popa. În semn de omagiu, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași îi poartă numele.
Prof. univ. dr. Mihail Coculescu, președintele Congresului, a subliniat: „Congresul Național de Neuroendocrinologie îndreaptă atenția către relația bidirecțională dintre hormoni și celula nervoasă ca substrat organic al proceselor psihice. În patologie, la un capăt al acestei relații sunt tumorile endocrine și, la celălalt, sindroamele psihice cu necunoscutele lor mecanisme interne“.
Continuate la Patriarhia Română, Congresul a pus în dezbaterea specialiștilor o arie tematică amplă care a cuprins: adaptarea la stres, tumorile neuroendocrine, patologia foamei și setei, tulburări de comportament sexual și neuroendocrinologia osteoporozei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.