Andrei Negura, artistul basarabean, este un nume cunoscut publicului bucurestean din expozitiile pe care le-a deschis la galeriile Gala (1993) si Avanpost (1994). Nascut in comuna Echimauti, judetul Odorhei, in 1956, Andrei Negura studiaza artele plastice la Chisinau, apoi, la Academia de Textile -A.N. Kosighin- din Moscova si la Academia de Arte Decorative din Budapesta. Incepand din 1994, deschide expozitii personale in Franta (Cite Internationale des Arts din Paris) si Belgia (Centrul belgiano-roman si Sala Manfred a Cartierului general NATO din Bruxelles) si expune in selectii colective la Londra, Beauvais, Lobau (Germania), Nisa, Antibes.
Picturile sale sunt apreciate imediat de public pentru sinteza de modernitate si rapel la motive est-europene, fie ca este vorba despre influentele din arta populara sau de motivele artei bizantine. De fapt, aceasta transpunere in cheie moderna a unor elemente de spiritualitate proprii traditiei bizantine si ortodoxismului, impreuna latura marcat decorativa, constituie nota specifica a creatiei actuale a acestui artist. Expozitia deschisa in aceste zile la Institutul Francez din Bucuresti ofera o imagine relevanta a artei lui Andrei Negura, cuprinzand lucrari din perioade si de facturi diferite, grupate, indeobste, in cicluri. Fiecare ciclu introduce elemente diferite de rezolvare plastica, de la peisajele deplin figurative (Noiembrie, Casa natala) in care culoarea joaca rolul de conexiune la modernitate prin arbitrariul ei si prin accentuarea valorii ei expresive si decorative, in acelasi timp, la compozitiile din seria Pergamente, cu geometrizari si abstractizari ce pastreaza insa intotdeauna rapelul la obiect, devenit insa secundar in raport cu ritmul compoziilor sau cu pensulatia amintind, nu o data, de gestualism. Intre cele doua se deruleaza o intreaga gama de propuneri tematice si plastice, ca un fel de intentionata reelaborare a preocuparilor estetice ale secolului XX, toate fiind dominate insa de interesul pentru culoare. Elementele inspirate din arta populara sunt vizibile fie in peisaje cvasiabstracte (Toamna), in care frunzele, florile sunt prinse intr-o miscare vie, un fel de vartej – coada de paun, de un decorativism accentuat, fie in compozitii cu trimitere spre mituri biblice sau pagane (Arborele sacru), cu o dispunere aproape pointillista a culorii, intr-un elaborat joc de forme geometrice, fie in semnele, imaginand mozaicuri bizantine, scene biblice sau sugerand momente ale istoriei spiritualitatii omenesti ca in ciclul Procesiuni. Artistul recurge, in functie de exigentele expresive, la moduri diferite de punere in pagina. Stau alaturi perspectivele geometrice si cromatice de tip clasic – in unele peisaje si naturi moarte – prezentarile frontale, lipsite de sugerarea tridimensionalitatii in peisaj, natura statica, perspectiva medievala (daca o putem numi asa) in succesiunea de figuri si de planuri pe verticala a grupurilor, o rudimentara perspectiva plonjanta, amintind de peisajele egiptene antice in cateva dintre peisaje. Motivele bizantine din seria Pergamente ii prilejuiesc constructii cromatice in care aurul isi etaleaza somptuozitatea, dar si valoarea simbolica in combinatie cu albastrurile sau rosurile care il inconjoara sau pe care le circumscrie. Si daca tapiserul, decoratorul se pricepe sa confere ramei tabloului o dubla functie – de cadru, dar si de element al compozitiei in acelasi timp, prin integrarea ei cromatica -, pictorul manuieste cu dezinvoltura instrumentele sale. Portiuni in care textura panzei transpare prin stratul de culoare ce alterneaza cu pete reliefate pe suprafata panzei sau cu folosirea unor materiale eterogene (pulberi grunjoase) ce construiesc, la modul propriu, forme tridimensionale, in cadrul aceleiasi lucrari.
Expozitia prezinta si patru tapiserii, cu peisaje reale sau imaginare, in care componenta lirica este mai accentuata, iar rezolvarea plastica se misca intre aceea specifica tehnicii (lucrarile de mai mici dimensiuni) si tentatia picturalitatii in piesa care domina expozitia, compusa ca un basm format din elemente disparate, un fel de puzzle pe care imaginatia privitorului este chemata sa construiasca.
Sentimentul degajat de arta lui Andrei Negura este unul tonic. El vine mai ales din gama cromatica folosita de artist, din forta pensulatiei, din implicitata recuperare a elementelor eternitatii (aluzive figuri de sfinti, aurele ce incununeaza banuite personaje sacre, porumbelul). Il sustine insa si declaratia tematica uneori. Daca un titlu ca Festiva poate parea nerelevant, Binecuvatare, in schimb, sau Dansul ingerilor sintetizeaza increderea si uimirea artistului in fata existentei. Ele sunt atestate si de somptuozitatea compozitiilor, de echilibrul lor impecabil, chiar in interiorul celor mai miscate constructii.
