Exista in primele idei despre iconografia Nasterii o diferenta intre Apus si Orient. In secolul IV, pictorii o aratau pe Maria stand in picioare in fata lui Iosif pentru a sublinia lipsa durerii. Sfantul Ioan Gura de Aur adauga chiar ca -a asezat ea insasi copilul in iesle si l-a luat, apoi, pe genunchii ei-. Cam 200 de ani mai tarziu, apare ideea suferintei Mariei la nastere, asemenea tuturor femeilor, deoarece Isus -s-a impartasit cu adevarat din firea omeneasca. Apar deci, de-a lungul secolelor, doua tipuri de imagine a Nasterii. Intr-unul, Maria sta intinsa, linistita, pe pat sau dreapta, rezemata de spatar, cu bratele de-a lungul trupului, chipul ei nepurtand urmele vreunei suferinte. In celalalt, apare culcata pe o parte, cu fata spre privitor, isi sprijina capul pe un brat, iar pe celalalt il tine la piept, chipul este tras si obosit. Cea dintai imagine este caracteristica occidentului, mai ales Italiei. Cealalta gaseste ecou in Orient, in Capadocia si Bizant. Sudul Italiei o cunoaste si el, datorita calugarilor Sfantului Vasile cel Mare. Il mai gasim la Mistra si in Rusia.
Simbolismul decorului
Treptat, scenele se complica. Iconografia se completeaza pana in secolul al XIII-lea, cand, in cartea lui Dionisie din Furna, apare urmatoarea descriere: -O pestera. Inauntru, de partea dreapta, mama in genunchi, asaza in iesle pe Isus, nou-nascut, infasat in scutece. La stanga, Iosif, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept. Indaratul ieslei, un bou si un asin privesc pe Isus. La spatele lui Iosif si al Mariei, ciobani rezemati pe carjele lor se uita uimiti. Afara din pestera, oi si ciobani; unul dintre acestia canta din fluier, altii privesc in sus cu teama: deasupra lor, un inger ii binecuvanteaza. De cealalta parte, magii calari si invesmantati imparateste arata cu mainile steaua. Deasupra pesterii, ingeri numerosi, in nori, poarta in maini o fasie de pergament cu cuvintele: <Slava lui Dumnezeu in inaltul cerurilor si pace pe pamant oamenilor de buna vointa>. O raza mare de lumina se pogoara pe capul lui Isus-.
Asistam, deci, la contopirea mai multor momente: nasterea, adoratia pastorilor, adoratia magilor, care, o data cu trecerea timpului, vor fi, de multe ori, tratate separat. De altfel, exista si cateva cazuri mai vechi, in care aceasta disociere exista. In bazilica Sf. Serghie din Gaza, in Siria, tema este tratata in trei tablouri succesive. Incepand din secolul XIV, tema se trateaza in mai multe episoade: Nasterea este zugravita la mijloc, iar in jurul ei sunt realizate doua sau trei imagini cu vestirea ciobanilor, bucuria lor, calatoria magilor si inchinarea. Cu timpul, acestor elemente luate din evanghelie sau din cartile populare li se adauga imagini tinand de fantezia populara: Hristos scaldat de moasa si ajutoarea ei, caldarea pe pirostrii in care fierbe mancarea de dimineata a ciobanilor, dansul altor pastori in afara ieslei sau pesterii.
Stihirea de Craciun
Elementele reprezentarilor complicate, gasite mai ales in Rasarit, apar in cantarea liturgica numita stihirea de Craciun. -Ce-ti vom aduce tie, Christoase, care ai venit pe lume ca un om? Fiecare dintre fapturile tale ti se inchina: ingerii iti aduc cantarea; cerurile, steaua; magii, darurile; pastorii, uimirea; pamantul, pestera; pustiul, ieslea; si noi pe maica ta fecioara.-
Scena Nasterii, cu versiunile sale iconografice, prezinta insa si un alt fel de interes, de la imaginile crestinismului primitiv, cu stangacia, rigiditatea, naivitatea lui, cu grija de a nu da pagana forma personajelor sfinte, la hieratismul tensionat sau angelic al Evului Mediu gotic, mai ales italian, la splendoarea madonelor din timpul Renasterii si introducerea elementelor de -realism burghez-, cum ar fi, de exemplu, actul alaptarii. Fastul apare nu numai in unele prezentari ale nasterii, mai putin conforme cu evanghelia, dar mai ales in cortegiile regilor magi, in care pictorii gotici si apoi cei renascentisti fac risipa de aur, pietre pretioase, brocarturi, ba chiar, la un Veronese, de exemplu, gasesc prilejul introducerii unor personaje pitoresti printre servitorii magilor. Superbi cai cu harnasamente bogate se adauga compozitiei, artistii dovedindu-si maiestria picturala in bogatia si rafinamentul gamei cromatice, in complicata structura a compozitiilor. De la Biserica persecutata la Biserica triumfatoare, scena Nasterii cunoaste variante de scheme compozitionale si de mesaje afective. Puritatea in simplitate a primelor secole crestine, uimirea, chiar spaima in fata miracolului sunt inlocuite treptat cu afirmarea orgolioasa a sacrului, menita sa impresioneze si sa intimideze in egala masura.
Ingeri si masti
Intotdeauna insa si peste tot, oamenii au gasit justa masura. Crestinismul s-a altoit in multe zone pe puternice filoane pagane. Nasterea a fost, de la inceputuri, miracol. Aparitia vietii a exaltat inimi si imaginatie. Sacralitatea ei era data de o forta de neinteles ce imbogatea lumea cu oameni, cu animale, cu grane. In cele mai multe parti ale globului, asocierea Nasterii Domnului cu riturile fertilitatii pe care le prilejuieste si innoirea anului este frecventa. Apar obiceiuri, datini care implica omul obisnuit in rememorarea inceputurilor, apar simbolurile, mastile, cantecele, jocurile care celebreaza, in fiecare decembrie, Nasterea Mantuitorului. Si chiar daca in zilele noastre sentimentul sacrului nu mai are pentru multi dintre noi forta de acum 2000 de ani, nimeni nu se poate opri sa rosteasca, in 25 decembrie, -Astazi s-a nascut Hristos-.
